Continuăm și în acest an activitățile educațional-artistice dedicate copiiilor și adolescenților din Telciu și împrejurimi. Acestea vor avea loc în Telciu în perioada 20 iulie – 30 august.
Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură va reuni 4 ateliere sub o temă-umbrelă: anti-bullyingul. În contextul rural, fragmentat de migrația economică și lipsit de oportunitățile de învățare non-formală ale centrului, anti-bullyingul este o temă civică esențială, pe care ne dorim să o deschidem cu elevi și formatori de toate vârstele, pentru a preveni, prin educație, persecuțiile și intimidările psihologice și/sau fizice dintre copii și tineri.
Proiectul continuă și dezvoltă demersurile educaționale și artistice anterioare și are la bază, pe de o parte, conlucrarea dintre mediul educațional și cel artistic în scop educațional, pe de altă parte, crearea de programe educaționale culturale ce investighează ruralitatea contemporană și problemele ei specifice.
În plus, în weekendurile din luna august, cei mici și cei mari vor fi deopotrivă invitați la film. În centrul Telciului, pe peluza de lângă Centrul de Informare Turistică, Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale va proiecta gratuit desene animate, filme artistice și documentare.
Care sunt cele 4 ateliere care vor trata tema anti-bullying-ului prin mijloace artistice?
Teatru Educațional. Atelier anti-bullying cu Mădălina Brândușe și Andrei Șerban – 20 iulie – 20 august
După rezidența de anul trecut de la Telciu, Mădălina și Andrei revin în sat timp de o lună pentru a invita copii și adolescenți la un atelier de teatru educațional.
Acesta va fi structurat în 3 părți:
- Crearea unui spațiu sigur în care participanții să își poată împărtăși poveștile personale despre hărțuire psihică și/sau fizică, fie că au fost martori, victime sau agresori
- Dezvoltarea unui scenariu dramatic prin metode de învățare emoțională (cum ar fi jocuri de rol, teatru forum) pentru a găsi soluții de combatere a fenomenului de bullying
- Realizarea unei lucrări video care să atragă atenția asupra nevoii de politici publice anti-bullying cât și să ofere instrumente de recunoaștere a unor comportamente de hărțuire.
Participanți: 10 copii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani (de la clasa 1 la clasa a 8a)
Atelier de scriere creativă cu Cristian Boboescu și Simina Seliștean – 20 – 31 iulie
Simina Seliștean (poetă pasionată de teatru) și Cristian Boboescu (psihanalist pasionat de tehnocultură și acceleraționism) propun un atelier experimental de scriere creativă complementar celui de teatru educațional. Acesta va porni de la o etapă de familiarizare prin jocuri de teatru, va continua cu exerciții de scriere experimentală și va culmina cu un exercițiu teatral colaborativ, rezultat al creațiilor participanților.
Facilitatorii își propun să le arate tinerilor telceni cum să se exteriorizeze într-un mod artistic și să folosească scrierea creativă într-un mod util terapeutic, pentru autocunoaștere și autodezvoltarea sinelui, într-o combinație ludică de artă și terapie.
Participanți: 10 copii, cu vârste cuprinse între 10-15 ani
Atelier de jonglerie cu Circus Fairies (Ana Leoca și Roxana Bolovan) – 27 – 31 iulie
Cu Ana Leoca și Andreea Roxana Bolovan ne-am văzut anul trecut la Telciu cât și la atelier de jonglerie online, la începutul lui mai, iar la final de iulie ne revedem și față în față pentru a continua exercițiile de motricitate, coordonare și coregrafie distanțată.
Participanți: copii cu vârste între 10-14 ani; 2-3 serii a câte 10 copii.
Atelier de colaj narativ cu Cristian Grecu și Ruxandra Hule – 8 – 16 august
Anul trecut Cristian Grecu, artistic grafic, a făcut echipă cu Gabriela Herța, învățătoare, profesoară și pedagog de excepție, pentru un atelier de colaj cu copii din Romuli, încheiat cu publicarea unui volum grafic colaborativ, Făpturile din Romuli. Anul acesta structura seminarului artistic va fi ușor diferită. Ne povestește chiar Cristian:
„Anul trecut am avut un atelier de o lună, atelier ținut alături de doamna Elena Herța. Am lucrat cu copiii din comuna Romuli, iar experiența pe care am avut-o alături de toate persoanele prezente, copiii și adulți deopotrivă, a fost extrem de plăcută. Așa că anul acesta am zis că ar fi o nouă ocazie de a repeta experiența, într-o altă componență (alături de Ruxandra Hule), altundeva (la Telciu), și într-un timp mai scurt (doar 5 zile).”
Participanți: copii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, 2 serii a câte 10 copii.
Înscrieri
Înscrierile sunt deschise la toate cele patru ateliere, iar participarea este gratuită. Pentru înscriere, o puteți contacta pe dna Mihaela Vlașin sau ne puteți scrie pe adresa: modernitateruralitate@gmail.com.
Pentru participare este necesară completarea acordului de consimțământ al părintelui/ tutorelui legal al fiecărui minor, în conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor. Acordul de consimțământ este disponibil aici și trebuie imprimat și semnat.
–
Atelierele vor avea loc în Telciu, cu respectarea tuturor măsurilor necesare de igienă, distanțiere fizică și reducere a numărului de participanți. Vom furniza echipament de protecție conform normelor în vigoare: măști de unică folosință, mănuși și dezinfectat.
–
Actualizare despre rezultatele proiectului:
DESCOPERĂ ȘI DESCARCĂ REVISTA ANTIBULLYING REALIZATĂ ÎN CADRUL PROIECTULUI
vizualizează filmul „nu mai vreau bullying în școala mea”
–––––––––––––––––––––––––––––-
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
ȘI Primăria și Consiliul Local Telciu
Parteneri
- Liceul Tehnologic Telciu
- Centrul de Informare Turistică Telciu
- Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău
- Fundația Tranzit
- Reactor de Creație și Experiment
- Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița Năsăud
- Asociația Reciproca
- One World Romania
- Centrul Educațional Replika
- Transilvania Print
Parteneri media
- Observator BN
- Bistriteanul.ro
- Revista ARTA
- Prăvălia Culturală
- Critic Atac
- Baricada
- Gazeta de Artă Politică
- Platzforma.md
- Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni