Maria Amarinei este unul dintre cei șase rezidenți care fac parte din proiectul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, în parteneriat cu Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, co-finanțat de AFCN, ”Culese din rural”.
În cadrul proiectului, Maria Amarinei (copywriter) a petrecut o lună la Telciu, județul Bistrița-Năsăud, în această vară, unde a stat de vorbă cu lumea în vederea realizării unui text la intersecția dintre reportaj și antropologie, încercând să afle motivațiile și fundamentele pe care sunt clădite căsniciile în mediul rural. Iată cum ne spune Maria Amarinei că a avut loc rezidența ei de documentare la Telciu și cum proiectul i-a schimbat percepția asupra a ceea ce căuta înainte de contactul cu comunitatea.
Reporter: De ce ați ales comunitatea rurală în care ați făcut cercetarea de teren și tema cercetării?
Maria Amarinei: Când am primit propunerea de colaborare din partea lui Valer Simion Cosma, m-am interesat de fiecare rezidență în parte. Dat fiind că subiectul ales de mine – fundamentele și parcursul mariajelor din rural – este profund personal, aveam nevoie de un spațiu în care oamenii să fie dispuși să prindă relativ repede încredere în mine și în ce aveam să fac din poveștile lor de viață. Telciu avea deja experiența Școlilor de Vară organizate de Valer, având așadar deja o deschidere mai mare față de artiști și străini din afara comunității. Conexiunile pe care le-am făcut în sat au fost, deci, fundamentate și pe legătura personală a lui Valer cu satul său natal, dar și pe contactul pe care satul l-a avut cu oamenii din afară anterior rezidenței mele. De altfel, Telciu reprezintă un loc cu o istorie aparte, care a jucat și ea un rol important în modul în care femeile ajungeau să se angajeze în relații maritale în perioada comunistă. Întrucât zona nu a fost colectivizată în mod clasic, prin confiscarea terenurilor și formarea CAP-urilor, mulți țărani și-au păstrat pământul generând o dorință de conservare sau extindere a gospodăriei prin căsătorii aranjate. De cele mai multe ori, aceste povești se sfârșeau fie prin dezmoșteniri odată ce familia nu era de acord cu partenerul/partenera aleasă sau cu intervenția forțată a părinților în viața de familie a copiilor lor.
Reporter: Care a fost prima impresie despre comunitatea cu care ați intrat în contact?
Maria Amarinei: Telciu mi-a lăsat o impresie plăcută care nu s-a schimbat până la finalul rezidenței mele. Am întâlnit femei puternice, dispuse să își împărtășească povestea de viață fără ocolișuri. În termeni de misoginism, evident, Telciu se aliniază întrucâtva cu restul mediului rural din România. Totuși, fenomenul de migrație a femeilor din sat, care a luat amploare după anul 2000, a avut un impact vizibil asupra comunității și raportării acesteia la femei și mariaje. În altă ordine de idei, oamenii s-au dovedit a fi extrem de primitori și prietenoși. Am avut o surpriză extrem de plăcută legată de generația tânără a satului, cu care am reușit să am dialoguri semnificative și care au avut un impact puternic asupra mea. Pot spune că am format prietenii în timpul petrecut la Telciu și sper să am ocazia să revin cu un alt proiect frumos în sat.
Reporter: Pe parcursul cercetării vi s-a schimbat perspectiva inițială legată de tematica propusă?
Maria Amarinei: După cum am ales să îmi și închei textul, tema mea inițială de cercetare s-a dovedit a fi, în parte, un soi de ficțiune romanțată a omului de la oraș față de mediul rural. Am crezut în primă instanță că voi scrie despre dragoste maritală, despre căsnicii de aur, despre parcursuri nobile ale relațiilor maritale. Am fost, în schimb, forțată să accept că cele mai multe căsnicii de la sat nu s-au fundamentat pe iubire, ci pe necesitate, iar parcursul lor a fost unul plin de greutăți, provocări și, uneori, chiar violență (atât emoțională, cât și fizică). De altfel, în ceea ce privește perspectivele femeilor, la care am decis să îmi restrâng cercetarea, acestea sunt greu de acceptat și necesită o cunoaștere aprofundată a contextului socio-cultural pentru a le putea înțelege. Am decis să îmi îndrept, deci cercetarea, către aceste condiții externe care au făcut adeseori imposibilă părăsirea unei căsnicii defectuoase sau care au contribuit la menținerea unui statut problematic al femeii în societatea rurală. Aceste aspecte vizează preponderent generațiile mai bătrâne ale satului. În rândul tinerelor, am descoperit o sete avidă de cunoaștere, o nevoie evidentă de libertate și de evadare din spațiul constrângător în care se găsesc. Pentru încântarea mea, această evadare nu are, pentru cele mai multe fete, drept soluție căsătoria, ci câștigarea independenței financiare prin muncă sau studii.
Reporter: Ați întâmpinat greutăți în cercetarea de teren?
Maria Amarinei: Pe plan extern, dificultățile întâmpinate au constat în câștigarea încrederii subiecților pe care i-am intervievat. Deși, după cum am spus, Telciu are o deschidere aparte față de străini, tema pe care am abordat-o a fost profund personală, ceea ce i-a intimidat pe mulți. Am luat interviuri pe care nu le-am putut include din motive de confidențialitate în cercetarea mea, dar care m-au ajutat pe mine să înțeleg mai bine mecanismele din spatele căsătoriilor de la sat. O provocare serioasă a fost încercarea de a aborda persoane între 30 și 50 de ani, care trăiesc alături de parteneri și care nu doresc să se vulnerabilizeze public în legătură cu viața de familie. Mă așteptam ca cercetarea să se izbească de această tăcere, însă cred că în același timp acest element vorbește de la sine despre presiunile în continuare existente la sat. Pe plan intern, personal, poveștile auzite m-au vulnerabilizat și pe mine în aceeași măsură ca pe subiecții mei. Am ascultat relatări despre abuzuri, violență, avorturi spontane, tratamente groaznice din partea familiei partenerului. Am auzit în detaliu cât de greu este să crești copii mai mult singură și să te rogi de soțul tău să îți dea bani de pâine. Mi s-a povestit și despre ambiții de tinerețe, despre perspective de carieră care n-au fost nicicând încurajate și care au fost înăbușite înainte de vreme. De două ori am fost forțată să opresc interviurile, nu pentru femeile cu care discutam, ci pentru mine pentru că nu îmi puteam stăpâni plânsul. Experiența terenului a fost pentru mine mai degrabă de impact în plan personal decât în plan profesional, și cred că asta înseamnă că am făcut lucrurile cum trebuie, că am ales bine atât proiectul, cât și locul și tema.
Reporter: Povestiți-ne cel mai interesant moment din perioada cercetării în teren.
Maria Amarinei: Am cunoscut o femeie în vârstă de 86 de ani care a fost de acord să vorbească despre căsnicia ei, însă înainte de a îmi spune cum a ajuns să se mărite, foarte de tânără de altfel, mi-a relatat o altă întâmplare. Când era copil, era recunoscută pentru talentul ei muzical, iar un domn venit de la București în căutare de talente i-a cerut mamei ei să o lase să vină cu el pentru a deveni artistă. Mama ei nu a fost de acord și a decis să o ascundă pentru două zile în hambar, unde a acoperit-o cu paie și i-a lăsat doar puțină apă. Femeia povestea despre cum nu știa ce înseamnă să fii „artist” și a crezut că este vorba despre un om care este cel mai adesea trist, însă tot dorea să plece cu orice preț din Telciu. Din păcate, domnul venit după ea, a plecat, fiind mințit de mama ei că fata a fugit de acasă. În timp ce îmi povestea, femeia a început să plângă. După ani de zile, avea să afle ce înseamnă să fii artist prin concertele la care mergea în sat. Durerea pe care încă o resimțea femeia respectivă, amintindu-și de cum soarta i-a fost sabotată de propria mamă, era încă vie, palpabilă, și dezvăluia o viață plină de regrete și neșansă. În încercarea de a o alina, am prins-o de mână, iar ea m-a strâns cu putere, transmițându-mi toată starea aceea de apăsare și deznădejde. Pe teren e foarte greu să gestionezi asemenea situații. E și mai complicat să primești atât de mult de la un străin, însă modul în care empatizezi vă poate plasa pe amândoi într-un plan aparte, în care ce vă leagă este umanitatea din voi. Deși eu veneam dintr-o poziție privilegiată și nu aveam cum să înțeleg durerea acelei femei, am putut totuși să fac saltul către emoția ei și să îmi imaginez cât de cumplit trebuie să fie să fii păgubit de o soartă mai bună chiar de către propria ta familie.
Reporter: Ce s-a schimbat în percepția ta vizavi de lumea rurală cercetată, după rezidență?
Maria Amarinei: Satul românesc nu e nimic din ce am descoperit prin literatura secolului trecut. Nu e acest tărâm idilic în care oamenii sunt mai puri, mai buni, mai legați de natură. Cu atât mai puțin acum, când pare că satul a devenit un simplu spațiu de tranziție între lumi – se duce o luptă între tradiție și influențele din urban, și mai mult decât atât, între vechiul fundal românesc și noile modele occidentale, preluate de către cei plecați la muncă în Europa de Vest. Nu pot spune totuși că aceste aspecte îmi erau străine, însă la fiecare contact cu satul românesc trebuie să îmi reamintesc asta, cum trebuie de altfel să îmi reamintesc că soluția pentru o schimbare în bine, pentru depășirea unor cutume și perspective problematice, nu se face întorcând capul elegant către confortul mediului în care te găsești, ci implicându-te cu răbdare și perseverență tocmai către aceste locuri și aceste mentalități.
Reporter: Cum v-a ajutat proiectul ”Culese din Rural” și care au fost efectele acestuia asupra dumneavoastră, ca beneficiari ai rezidențelor?
Maria Amarinei: În urma acestei rezidențe s-a schimbat ceva în mine în legătură cu convingerea cu care mă identific drept feministă. Mi se pare că am intrat în contact, cumva brutal și pe nepregătite, cu problemele concrete cu care se luptă femeile din România. Am conștientizat totodată ce drum lung avem de parcurs către schimbare și cum, în primul rând, fiecare dintre noi, începând cu mine, trebuie să protejeze și să propage mai departe egalitatea de gen. De altfel, în timp ce lucram la articol, mi s-a limpezit în parte problema legată de scăderea natalității în România. Problema nu este că femeile nu mai vor să aibă copii sau să întemeieze familii, ci își doresc condiții mai bune pentru viitoarele lor fiice și viitorii lor fii, iar până când o schimbare în privința infrastructurii, mediului educațional și a sectorului sanitar din România nu va avea loc, femeile vor prefera în continuare să își întemeieze familii în occident, unde pot avea certitudinea unui mediu mai prielnic în care să își crească copiii. Nu în ultimul rând, mi-a fost din nou pusă în față problema raportului tinerilor din rural cu educația și cât de urgentă și necesară este o rescriere a narațiunii despre studii pentru acești tineri. Nu cred că această problemă mai poate fi reglementată din sânul familiei, ci cred că este nevoie de profesori, educatori și intelectuali care să le schimbe copiilor și adolescenților din rural perspectiva asupra necesității educației. Pot spune deci, că proiectul m-a ajutat să mă poziționez mai clar și mai temeinic în interiorul lumii în care mă găsesc și a parcursului pe care doresc să îl aibă această schimbare absolut imperioasă a mentalităților și cutumelor tradiționale încă manifestate în ruralul românesc.
Textul scris de Maria Amarinei în urma rezidenței de documentare și scriere din Telciu va face parte dintr-un volum, alături de textele celorlalți cinci rezidenți din proiect. Volumul va beneficia de o lansare cu public la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău.
