Postjurnal de la Mădă și Andrei. Amintiri din Telciu.

După lansarea videoului antibullying „Nu mai vreau bullying în școala mea!”, realizat în cadrul atelierului de teatru educațional din proiectul „Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură”, i-am rugat pe Mădălina Brândușe și pe Andrei Șerban să povestească cum a fost pentru experiența de facilitatori, mai ales în acest an dificil.

Iată povestea și gândurile lor la aproape 3 luni de la săptămâna petrecută în Telciu:

Ne-am bucurat foarte tare că putem merge în Telciu, deși toate celelalte activitati se mutaseră online din cauza pandemiei.

La primul atelier, am făcut cunoștință cu participantele și participanții, care au fost foarte încantate/i  că după 2 luni de izolare pot participa la atelierele de teatru în aer liber.

Activitatea noastră, conform planului, trebuia să dureze o luna și jumătate. În prima săptămână,  ne-am propus să ne cunoaștem și să lucrăm la consolidarea grupului, prin exerciții de actorie, cu scopul de a crea un spațiu în care participantele și participantii, eleve și elevi, să se simtă confortabil și în siguranță pentru a se deschide și  aborda tema foarte sensibilă a atelierului:  situațiile de bullying și/sau discriminare cu care s-au confruntat sau la care au fost martore/i.

În cea de-a doua săptămână, urma partea de scriere, prin metoda free flow, în care participantelele și participanții urmau să scrie situațiile de bullying cu care s-au confruntat. În cea de-a treia săptămână trebuia să lucrăm împreună la dramatizarea textului pentru spectacol, iar ultimele două săptămâni erau dedicate repetițiilor pentru punerea în scenă a spectacolului și filmării acestuia.

Din păcate, după prima săptămână de lucru, au apărut două cazuri de persoane testate pozitiv cu Covid  în comuna Telciu (care ulterior s-au dovedit negative) și am fost nevoiți să restructurăm atelierul.

Am împărțit participantele și participanții în doua grupe de câte 5 persoane, lucru care nu a fost întâmpinat cu entuziasm de copii și a trebuit să comprimăm procesul de lucru, astfel,  exercițiile de scriere și dramatizarea textului au fost realizate în doar 4 zile. La sfârșitul săptămânii, pentru că apăruseră cazuri pozitive în comună,  a trebuit să plecăm din Telciu și să mutăm atelierul în online.

Aici am întâmpinat mai multe dificultăți: nu toate participantele și participanții aveau laptop, smartphone sau acces la internet, iar o parte dintre participante/i au refuzat să continue atelierul în online.  Pentru a înțelege reticența copiilor de a lucra online este important de precizat că atelierul s-a desfășurat  în vacanța de vară și mai ales după cele 2 luni în care au stat în izolare, deci nu erau foarte nerăbdători să lucreze din casă. Prin urmare, soluția de compromis a fost să filmăm o parte din materialul video chiar în ziua plecării noastre din Telciu, deși scenariul nu era în totalitate dezvoltat. În următoarea perioadă am lucrat online la realizarea celorlalte materiale video care ne lipseau și la construcția cântecului de final, la care aveam un prim draft realizat de Marius Cotuț, unul dintre participanții de la atelier.

Situațiile de bullying-ul sunt foarte prezente în școli și au un impact grav asupra copiilor și adolescenților, de aceea prevenirea și combaterea lor, necesită un timp de lucru îndelungat, timp pentru crearea unui spațiu de explorare în care participanți să se simtă în siguranță pentru a-și exprima emoțiile și a-și  împărtăși situațiile dificile cu care s-au confruntat sau la care au fost martore/i.

Procesul de lucru a fost afectat de amenințarea constantă a virusului Covid 19, care se apropia cât mai mult, dar și de trecerea atelierului în online. Din cauza asta nu am reușit să atingem decât parțial obiectivele pe care ni le-am propus. Am reușit să le creștem participantelor/participanților gradul de conștientizare în ceea ce privește existența  fenomenului, cum să identifice o situație de bullying și care sunt consecințele asupra victimelor, dar din păcate credem că nu am reușit să le punem la dispoziție unelte și mecanisme de combatere sau prevenire a fenomenului.  De aceea, ne dorim foarte mult să revenim la Telciu pentru a duce la bun sfarșit procesul început și pentru a continua munca la spectacolul de teatru.

Mulțumim, Andrei și Mădă, și sperăm să ne putem revedea din nou în Telciu, în 2021!

Iată videoul rezultat în urma atelierului:

Atelierul de teatru educațional a făcut parte din proiectul „Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură”, organizat de Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, prin co-finanțare AFCN și prin susținerea Primăriei Telciu.

Filmul „Nu mai vreau bullying în școala mea”

Realizat în cadrul atelierului de teatru educațional facilitat în Telciu și online de către Mădălina Brândușe și Andrei Șerban, prezintă o poveste reală dar ficționalizată pentru a trage un semnal de alarmă asupra bullyingului, fenomen larg răspândit în școlile din România (și nu numai).

Au luat parte:

  • Vasile Gabriel Cosmuță
  • Ioan Iancu Samu
  • Ionuț Alexandru Scuturici
  • Lucian Adrian Scuturici –
  • Robert Leah –
  • Marius Cotuț –
  • Coriba Isabella Ilovan –
  • Andreea Moldovan

Muzica și versurile: Marius Cotuț.

Montaj video: Mădălina Brândușe și Andrei Șerban.

Filmul face parte din proiectul „Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării

Ruxandra Hule, artistă, despre revista antibullying și atelierul de colaj narativ

Ruxandra Hule este artistă conceptuală și lucrează adesea în zona performance-ului, ceea ce o face să se simtă în largul ei cu necunoscuți. Astfel, a făcut echipă bună cu Dan Grecu, artist grafic și o fire mai introvertită, alături de care a facilitat atelierul de colaj narativ, din cadrul proiectului „Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură”. Am luat-o la întrebări ca să aflăm cum a decurs atelierul dar și care a fost procesul de creație a revistei, pe care o puteți răsfoi și descărca aici. 

„Nu știu neapărat ce-mi place, dar îmi place tot ce fac. Sunt curioasă și asta mă copleșește câteodată. ”

Salutare, Ruxandra! Mulțumim pt că ai acceptat să co-facilitezi, alături de Cristi Grecu, atelierul de colaj narativ din această vară. Prima ta experiență, și iată, a trebuit să aibă loc de la distanță, pe zoom… Chiar și așa, cum a fost, v-ați distrat?

Bună, Raluca, mulțumesc si eu pentru invitația de a împărtăși câteva gânduri pe rânduri.

Într-adevăr, a fost primul workshop facilitat online și eram pe un teritoriu necunoscut: pe Cristian doar ce-l cunoscusem, pe voi vag, din ședințele din pandemie, copii erau departe și materialele erau la noi.. Deci ce facem acum? Facem un plan… care nu merge. Și apoi altul și ne creăm așteptări.. apoi lași totul să se întâmple de la sine și rămâi prezent – cam asta a fost distracția noastră.

Afișul atelierului de colaj narativ, realizat de Cristian Grecu
Cum ați reușit să îi țineți motivați pe adolescenți, în mijloc de vară, când Telciul, cu dealurile sale frumoase și Sălăuța e mult mai ofertant decât un ecran?

Nu am reușit sa-i ținem interesați, nu mai mult decât erau. De multe ori „pierdeam pariul” când așteptam prea mult ca acea fetișoara sa apară într-o căsuță, pe un ecran. Cu toate că nu a fost un copil care să fi parcurs atelierul cap-coadă (bine, cu o foarte mică excepție), mi s-a părut mai ecologic ca ei să știe că noi suntem acolo, disponibili în acel interval orar ca să-i ghidăm dacă ei au dorința de a realiza vreun proces.

Nici nu am încercat să intrăm în competiție cu „marea vacanță”, mai ales că tinerii participanți depindeau de programul părinților.
Cred ca au fost motivați de țelul comun de a fi parte la o revistuță, la un proiect colectiv. Fiecare s-a responsabilizat în ritmul lui, iar noi am lăsat mai mult spațiu.

O participantă, după ce s-a întors din călătoria „la țară la bunici” a continuat să lucreze chiar și după workshop și am comunicat prin WhatsApp feedback-ul, înregistrându-ne vocea.
Cred că a fost entuziasmant pentru ambele parți – noi ne-am bucurat de întalnirea „vie” cu ei și copiii au fost interesați să aibă și un dialog diferit despre ce ar putea crea. Colajul devenea un pretext pentru conexiune. Așa am reușit să trecem și de ecran.

Cum s-a desfășurat efectiv atelierul, îmi poți povesti puțin despre proces?

Eu cu Dan și câțiva oameni din echipa CSMLR am testat, înaintea atelierului, posibilități de a intra in camere diferite pe Zoom, gândindu-ne ca va trebui sa ne împărțim la un moment dat task-urile și grupurile de copii. Nu a fost nevoie de „Rooms” pe Zoom. În schimb, o mică observație: fetele se apropiau mai mult de mine si băieții de Dan.

Am împărțit atelierul în două parți. Prima parte era construită pentru familiarizare cu tema prin dialog, ca să găsim un teritoriu comun și materiale cu care să lucrăm. A doua parte era menită pentru construcție, pentru colaj, o parte mai liberă unde întrebările veneau mai mult de la ei.

Dar cum aveam maxim 5 copii per sesiune și fiecare făcea lucruri diferite, le dădeam instrucțiuni bazate pe materialele pe care le aveau la îndemână, și în ordinea în care veneau.
Și așa a fost și mai intim, pentru că aveam spațiul de a lăsa mai mult decât un singur proces să se deruleze de-a lungul celor 5 zile, au fost ca niște Drop in/out classes.

A fost un curs de învățare în spirală (și pentru noi), cu multe repetiții care adăugau alt strat de cunoaștere și pentru alți participanți. Se nășteau discuții interesante plecând de la prezentarea triunghiului lipsei de putere (cel cu victima, agresor si salvator) care le oferea suport în conturarea personajelor si construirea unui firicel narativ.

 

Ne surprindeau comentariile făcute de copii cu privire la creațiile celorlalți.
Întăreau convingeri, reguli, formau o lume, fiecare pe limba lui, cu sistemul lui de reprezentare.

În urma lui, ați produs o carte anti-bullying, cu desene / colaje realizate de copii, texte scrise de ei la atelierul de scriere creativă și textul dramatic produs la atelierul de teatru educațional. Aici cum ați lucrat?

Am decupat, am transcris, am „repus în scenă” o conversație care rămâne deschisă. M-a dus puțin in my child’s zone, însă am fost acolo cu determinare.
Găseam câteva „legături secrete“ între mesajul povestirilor și imaginile care conțineau cuvinte care se repetau. Cu viteza luminii, Dan le edita. Și apoi reveneam asupra ei, rearanjam. Aveam nevoie să aibă sens. L-am găsit împreună, după șapte ore în care am finisat structura.

Tu în ce medii activezi de regulă? A fost o noutate pentru tine lucrul cu copiii?

Lucrez în medii interdisciplinare, atât digital cât și analog, sunt performer, pictez, scriu câteodată. Colecționez practici diverse, inclusiv cea de traineeship. În prezent, mă interesează sa ofer experiențe artistice colaborative care se bazează pe lucrul cu interiorul, cu substanțele imateriale care ne compun.Activez prin mediul de care am nevoie. Am mai lucrat cu copii, sporadic. Am învățat de fiecare dată.

Ne poți arăta câte ceva din lucrările tale recente? Dar planuri de viitor, în acest context alambicat?

Am avut ocazia să revin asupra procesului din rezidența „Colectiv Perfomativ” din 2019, oferită de Asociatia Colectiv A. Unbound a fost prezentat la sfârșitul lunii septembrie în cadrul programului educativ „Pauza de dans” sub o alta formă. De data aceasta a fost parte performance digital interactiv, parte meditație.

Ruxandra în Unbound (septembrie 2020). Fotografie de Roland Vaczi.

În prezent, lucrez la o experiență site-specific în Grădina Botanică, în cadrul rezidenței „Ahead of the future”, la Fabrica de Pensule.

Mai departe, plănuiesc să dezvolt lucrări participative, bazate pe instrucțiuni ghidate, ceea ce e puțin tricky, avand în vedere situația actuală. Dar, cu puțin ajutor de la internet, se va împlini și acest proiect 😊

Sperăm să îți meargă toate așa cum îți dorești, pe toate planurile! Mulțumesc și mult spor!

Vă doresc și vouă spor în activitățile acestea care-și găsesc tot mai mult sensul. Vă mulțumesc.


Între timp, a avut lansarea revistei antibullying, o discuție la care au participat adolescenți din Telciu și facilitatori, și pe care o puteți urmări aici:

Toate atelierele au fost parte din proiectul „Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură”, organizat de Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, prin co-finanțare AFCN și prin susținerea Primăriei Telciu.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

 

Cartea anti-bullying pentru copii, disponibilă tuturor

Anul acesta au avut loc, precum în anii anteriori, diferite ateliere cu copii și tineri adulți în Telciu, în cadrul programului „Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură”.

Cărticica anti-bullying este rezultatul a 3 ateliere: scriere creativă (cu poeta Simina Seliștean și psihoterapeutul Cristian Boboescu), teatru educațional (cu actorii Mădălina Brândușe și Andrei Șerban) și colaj narativ (cu Cristian Grecu și Ruxandra Hule).

Atelierul co-facilitat de Ruxandra și Cristian, ultimul, a avut drept scop unificarea tuturor creațiilor realizate la celelalte ateliere, rezultând această revistă practică, vizuală și plină de povești.

O puteți răsfoi aici:

Amuzantă, relaxată dar și plină de sfaturi, revista reunește povești reale ficționalizate la atelierul Siminei și al lui Cristian, piesa de teatru dramatic realizată colaborativ cu Mădălina și Andrei, desene și colaje cât și definiții ale bullying-ului și sfaturi pentru a preveni comportamente violente.

Cartea va fi lansată printr-o discuție online la mijlocul lunii octombrie. Pentru detalii, urmăriți-ne pe Facebook. 

Despre bullying

La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unul raport  al Organizației Mondialea Sănătății (OMS), cu 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%.

Întrucât este un fenomen din ce în ce mai răspândit în România, vom relua și aici definițiile bullying-ului, conform organizației Salvați Copiii, invitându-vă să le explorați mai departe în carte sau online.

Caracteristicile bullyingului

a) Bullying-ul este intenţionat, adică cei care îi victimizează pe ceilalţi au intenţia de a face rău (fizic sau psihologic). Discuţiile şi certurile sunt normale în relaţiile sociale. Atunci când copiii au o discuţie sau o neînţelegere, intenţia nu este aceea de a face rău.

b) Bullying-ul este repetitiv: Are loc de mai multe ori  (de la zilnic la câteva ori pe săptămână/lună), în timp ce discuţiile sau neînțelegerile au loc ocazional.

c) Dezechilibrul de putere: Agresorul este mai puternic fizic sau psihologic decât victima. Victima nu este capabilă să se apere de agresor şi adesea este considerată mai slabă sau are o vârstă mai mică.

Forme diferite de bullying

a) Bullying fizic: bătaia, împingerea, lovirea, plesnirea, şi distrugerea sau furtul unor proprietăţi personale.

b) Bullying verbal: insultarea, ameninţarea, jignirea, poreclirea sau tachinarea rău intenţionată.

c) Bullying indirect: a spune cuvinte urâte pe la spatele unei persoane, răspândirea unor zvonuri răutăcioase, ignorarea,izolarea şi excluderea din grup.

d) Cyberbullying: instrumentele sociale şi media sunt folosite pentru a face rău victimei, prin răspândirea de zvonuri şi insulte.

Roluri în bullying

a) Suporterii agresorului. Unii copii fie ajută agresorul fie aprobă bullying-ul într-un alt fel. De exemplu, unii lovesc şi ei, exclud victima sau aplaudă şi râd la episodul de bullying. Chiar aplaudatul şi râsul pot să încurajeze bullyingul, deoarece agresorul realizează că grupului îi place episodul de bullying.

b) Martorii. Unii copii sunt martori la situaţiile de bullying fără să ia partea nimănui, ei se pot preface că nimic nu s-a întâmplat şi pot să se retragă atunci când bullyingul are loc.

c) Apărătorii. Unii copii pot să apere victima bullyingului, prin confruntarea agresorului şi comunicarea acestuia să înceteze sau prin oferirea de suport și ajutor victimei.

Puteți descărca, printa și folosi revista în comunitatea voastră de aici.

 


Echipă

Grafică: Cristian-Dan Grecu și Ruxandra Hule
Editare texte atelier de scriere creativă: Simina Seliștean și Cristian Boboescu
Editare piesă de teatru: Mădălina Brândușe și Andrei Șerban
Editare colaje: Ruxandra Hule și Cristian-Dan Grecu
Editare: Anastasia Oprea
Corectură: Adina Mocanu
Comunicare: Raluca Țurcanașu
Suport logistic în desfășurarea atelierelor: Mihaela Vlașin și Gabriela Herța

Tipar: Editura Mega


 

Toate atelierele au fost parte din proiectul „Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură”, organizat de Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, prin co-finanțare AFCN și prin susținerea Primăriei Telciu.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

De vorbă cu Simina Seliștean, poetă, actriță și facilitatoare a atelierului de scriere creativă

Simina Seliștean este o tânără poetă și actriță care ni s-a alăturat în acest an ca facilitatoare a Atelierului de Scriere Creativă, alături de Cristian Boboescu. Dacă o cunoști pe Simina, știi deja că iubește oamenii și pune foarte mult suflet în ceea ce face, ca să „aducă puțină magie în viața celor cu care se intersectează”. Ea a jucat în spectacolul „Fabrici și uzine”, un spectacol de teatru documentar post-industrial (produs de Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, pe care sperăm să-l vedem și în Telciu în 2021) iar recent a fost selectată la SUPER Film Festival cu video-poemul „Femeie”.

Mereu curioasă, entuziastă și idealistă și plină de energie, Simina a acceptat să ne povestească despre atelier, cum s-a simțit din partea ei dar și ce impresii a primit de la tinerii telceni, în rândurile de mai jos.

Bună, Simina! Ne poți povesti câte ceva despre cum s-a desfășurat anul acesta atelierul de scriere creativă, realizat de tine și Cristi Boboescu, în acest context al distanțării fizice și normelor sanitare?

Salut, Raluca, și mulțumesc pentru interviu! Atelierul de scriere creativă realizat împreună cu Cristian Boboescu a respectat, dat fiind situația curentă, toate măsurile sanitare impuse. Organizatorii ne-au asigurat încă dinainte de a ajunge la Telciu că vom avea la dispoziție toate echipamentele necesare pentru menținerea normelor de igienă și distanțare socială, cât și spații deschise, ceea ce s-a și întâmplat. Atelierele noastre au fost desfășurate în aer liber, distanțat, purtând măști și având dezinfectant la îndemână.

Tema-umbrelă a atelierelor din acest an este anti-bullyingul. Cum v-ați apropiat de ea, cum a fost subiectul recepționat de adolescenți?

Noi am avut la atelier grupa de vârstă 13-17, lucru care ne-a cerut și o anumită nuanțare a activităților, o potrivire atât cu cei mai „tineri” cât și cu cei mai „în vârstă”, având parte, desigur, de copii și adolescenți care sunt la etape diferite de dezvoltare. Bullyingul și antibullyingul nu sunt teme ușoare. Deși sunt familiarizată cu subiectul, eu însămi având un istoric de copil și adolescent bullied în școală și liceu, am avut nevoie de niște calcule precise atunci când vine vorba de abordarea subiectului. Personal, am dezvoltat deveme mecanisme de apărare împotriva agresiunilor și am ajuns să înțeleg destul de bine dinamicile agresor-agresat când vine vorba de bullyingul din școli, însă e nevoie de mult tact atunci când le vorbești (mai ales) unor copii în cauză despre agresiune și soluții contra acesteia.

Cristian Boboescu a reușit să deschidă discuția într-un mod transparent și profesionist în timpul celui de-al treilea atelier. Ne-am apropiat de temă și prin diverse exerciții de scriere creativă: scrisori către victimă sau agresor, spre exemplu, exercițiu coordonat de colegul Cristian, la care copiii au fost foarte receptivi. În a doua săptămână am folosit ca suport literatura universală, dar și elemente din universul Marvel sau alte lumi fantastice, pentru a ilustra relația erou-antagonist și a dezvolta discuția despre bullied și bully (hărțuit și hărțuitor) – am accesat astfel o manieră foarte safe prin care să discutăm subiectul.

Vorbim, în același timp, de un grup de copii deschiși, care în mod natural au început să ne împărtășească experiența lor în ce privește bullyingul – lucru datorat și faptului că, mai ales în mediul rural, copiii nu au multe șanse să vorbească despre asta într-un spațiu safe. Ne întrebau, de multe ori, la sfârșitul confesiunilor lor:

dar tu, Simina? Cristian? Vouă vi s-a întâmplat ceva de genul? Cum ai fi reacționat în x situație?

Astfel că am împărtășit și noi din amintirile noastre nu tocmai confortabile, lucru care a suplimentat „încrederea” în traineri. Desigur, toate discuțiile și activitățile legate de bullying s-au desfășurat sub ideea și scopul de a urmări sursa și rezultatele agresiunii, pentru a o înțelege și a găsi, împreună, soluții.

Simina și Valer în Telciu. Foto: Patricia Marina Tomas
Ce metode ați îmbinat, tu și Cristi, pentru a ajuta producerea de texte pe această temă?

Cum am zis și mai sus, fiecare am venit cu o varietate de exerciții de scriere creativă, având ca suport literatură universală, mituri, legende, dar și universuri paralele/fantastice din filme sau seriale, cu care ei sunt ceva mai familiarizați. Motorul în ce privește tema de bullying l-au reprezentat discuțiile, moderate în egală măsură de Cristian și de mine.

Care a fost feedbackul copiilor, i-ai simțit entuziasmați, cum crezi că i-a ajutat atelierul ?

Un lucru e sigur: deschiderea copiilor și adolescenților, în special în rural, este foarte mare, iar în cazul nostru, în ce privește bullyingul, am avut parte de niște mici eroi care nu au împărtășit doar experiențe dificile, dar și mecanisme de apărare și soluționare pe care le consideră utile. Am avut activități care s-au sfârșit cu mini-talks în care mulți erau entuziasmați să dea mai departe sfaturi în direcția asta.

Am avut sesiuni de feedback cu aceștia la sfârșitul fiecărei săptămâni. Pe lângă bucuria că au activități în timpul verii și că „n-a trebuit să stau acasă să mă plictisesc”, ne-au mulțumit și pentru faptul că s-au simțit înțeleși. M-a emoționat destul de tare ce mi-a spus o adolescentă la sfârșitul unui atelier:

„mă simt așa bine cu voi, pentru că ați venit să țineți ateliere cu noi și să ne ascultați, fără să vă purtați ca niște profesori care le știu pe toate, ca și cum noi am fi copiii ăia care n-au habar de nimic. Adică e super, sunteți ca niște prieteni cu care pot să râd dar și să învăț chestii, fără să mă simt inferioară. E combinația perfectă”.

Copiii au fost stimulați și creativ, desigur – ne-am dat seama devreme că au o imaginație foarte bogată și am încercat să o încordăm la maximum, astfel că au fost produse și câteva texte tare faine în urma atelierelor, scrise integral de ei. Ne-am amuzat pe cinste în timpul celor câtorva sesiuni de story cubes, în care am creat povești spontane în echipă. Fiecare a avut idei care mai de care mai interesante și mai creative – și mărturisesc că am avut momente în care m-am mirat de ingeniozitatea cu care reușeau să schimbe firul narativ, care devenea tot mai fantastic și plin de magie. Sau de situații absurde, numai bune de pus în scenă.

Am avut parte și de un atelier suplimentar: atelier de poezie cu poetul Gelu Vlașin, căruia îi mulțumesc pentru colaborare, pe care sper să o repetăm cândva.

Poetul Gelu Vlașin, invitat surpriză la atelierul de scriere creativă

Pe lângă exercițiile diverse propuse, la care am participat și eu, am avut parte de o atmosferă caldă în care domnul Vlașin ne-a împărtășit, cu emoție și mult umor, din experiența sa ca poet și om al literelor. Dânsul a menținut și chiar a mizat pe o notă încurajatoare, vorbind despre obstacolele din cariera sa de poet, îndemându-i pe participanți să aibă încredere în abilitățile și visurile lor, indiferent dacă aspiră spre o carieră literară sau nu. Apreciez mult sinceritatea și căldura cu care ne-a vorbit, mai ales că acest atelier s-a desfășurat la sfârșitul primei săptămâni de Ateliere de scriere creativă antibullying, în urma cărora aflasem deja că unii dintre copii și adolescenți scriu și își doresc să ducă mai departe această pasiune. Și, desigur, a fost cu atât mai util și mai plăcut cu cât sunt și eu o tânără poetă deschisă și curioasă în ce privește experiența altor oameni din domeniu.

Cred că am împlinit cu succes ce ne-am propus – să le oferim activități terapeutice și, în același timp, să le stimulăm creativitatea. În același timp, miza cea mai mare, cel puțin pentru mine, a fost să dau mai departe din experiența mea.

Mi-am propus ca la finalul acestor ateliere să plec de la Telciu cu gândul că las în urmă niște copii mai încrezători și mai pregătiți de orice provocare vor avea de întâmpinat în viitorul apropiat.

Poate nu neapărat o experiență definitorie, dar cu siguranță una care să le rămână în minte nu doar pentru amintirile frumoase, ci și pentru lucrurile învățate: o mai bună înțelegere asupra fenomenului de bullying și un set de instrumente care să-i ajute în gestionarea lui, mai multă încredere în forțele lor și niște „aripi mai lungi” când vine vorba de visurile despre care ne-au povestit și în legătură cu care toți avem nevoie de sfaturi și încurajare la astfel de vârste.

Sunt convinsă că ați avut mai multe momente „magice” împreună 🙂 E vreunul pe care ai vrea să-l consemnăm aici?
Drumul spre copacul Damianei

Îmi amintesc cu drag de o mulțime de momente în care, deși sună cheesy, să știi că m-am simțit binecuvântată să fiu la Telciu alături de copiii aceștia. Un moment absolut magic a fost când Damiana, o participantă la ateliere, s-a oferit să mă ducă la copacul ei. Copiii din Telciu au tot felul de ascunzători secrete și locuri personale pe care regizorul Lorand Maxim le-a explorat alături de ei într-un proiect mai vechi, acum câțiva ani. M-am simțit onorată că îmi oferă un asemenea gest de prietenie. Copacul Damianei e un brad falnic, rătăcit într-o margine de deal, printre tot felul de copăcei. E exact ca ea, unic și fain 🙂

Alt moment de-a dreptul emoționant a fost când am stat la o discuție cu fetele, după atelier. Având o vârstă apropiată de a lor, am discutat despre experiențe pe care nu le-am explorat în timpul atelierelor. Sunt onorată că au considerat să-mi povestească despre momente mai mult sau mai puțin frumoase din anii lor de gimnaziu și liceu, și cu atât mai bucuroasă că am reușit, sper eu, să le ofer niște perspective și sfaturi de care să-și amintească pe viitor.

Cel mai util și important, dincolo de ce le-am spus eu, a fost simplul fapt de a le asculta poveștile, lucru care pentru mine a făcut magie de fiecare dată când am avut ocazia de a mă deschide într-un mediu safe și mai ales unei persoane care să asculte și să înțeleagă, dincolo de orice – îndeosebi în timpul „vârstelor mele critice”.

A fost tare fain și în timpul unui atelier ținut la izvor, un loc pitoresc în care ne-am permis să ținem un atelier mult mai lejer și să facem mai multe jocuri de teatru. Sau momentul când le-am înmânat copiilor un joc de story cubes, pe care să îl țină până vara viitoare, cu task-ul de a se întâlni din când în când pentru o sesiune de „povești spontane”, ca grupul creat la atelier să nu se destrame. Ideea asta faină îi aparține colegului Cristian.

La un „Ninja” înainte de atelier

Ar fi nedrept ca pe final de interviu să nu menționez și faptul că am avut momente magice și în afara atelierelor. Este primul meu an la Telciu și am avut șansa să cunosc oameni tare faini, cu care am legat prietenii deosebite și pe viață, cred eu. Mi-a fost greu să mă desprind de sat și de oamenii care mi-au devenit atât de dragi. Telcenii  întrec orice descriere pitorească a sătenilor primitori. Sper ca magicii în cauză să citească asta: deja mi-e (taare) dor de voi!

Și, în cele din urmă, ai ceva resurse pe care ți-ar plăcea să le împărtășești cu participanții (cărți, podcasturi, video-uri)?

 

Cărți:

  • „Narcis și Gură de Aur” a lui Herman Hesse – eu îmi tot spun că sunt un Gură de Aur ce aspiră să fie Narcis. E o carte care m-a ajutat să fiu mai sinceră cu mine într-o perioadă de negare a sinelui.
  • „Portretul lui Dorian Gray” – Oscar Wilde
  • „Demonii” – Dostoievski
  • „Un om sfârșit” – Giovanni Papini
  • „Sfârșitul copilăriei” – Arthur C. Clarke + filmul omolog
  • „Get off your But” – Sean Stephenson
  • „Arta de a iubi” și „Fuga de libertate” – Erich Fromm
  • „Bun venit în Olanda” – Emily Perl Kingsley
  • „Copilul invizibil” – Gaspar Gyorgy
  • „Poate ar trebui să discuți cu cineva” – Lori Gottlieb
  • „The Brain: The story of you” – David Eagleman

Seriale/Filme:

  • Tuca și Bertie (2019) – pentru un plus de girl empowerment realist și real util

  • The midnight gospel (2020) – pentru perspective diverse în ce privește spiritualitatea, dar și crizele existențiale, întrebările fundamentale și perioadele grele ale adolescenței (și nu numai)

Podcast-uri:

Dar ceva sfaturi pentru dezvoltarea lor personală și creativă?

Să aibă mereu încredere în ei și în cine sunt. În ce își doresc. Iar dacă realizează (așa cum am făcut și eu) că habar n-au cine sunt, ce vor, și ce ar trebui să facă, să fie fericiți: nu înseamnă decât că au în față o foaie albă pe care o pot umple cu sclipici, magie și culori.

Când simt că se confruntă cu prea multe obstacole, să se imagineze într-un joc video: n-ai cum să dobândești puteri magice dacă nu te lupți cu câțiva monștri întâi.

Să își regăsească vocea, să creadă în ea și să o folosească: suntem cei mai curajoși când vorbim despre problemele noastre și căutăm sprijin. Să uite de tăcere: autoritatea sănătoasă e numai aceea care te încurajează să vorbești.

Și poate un lucru pe care îl simt atât de important și pe care l-am învățat atât de greu: apreciază omul care ești, pasiunile și abilitățile pe care le ai. Dacă simți că ești un artist, fii un artist!

Nu există pasiuni superioare sau talente inferioare. Iar dacă circumstanțele nu îți permit să „artisticărești” acum, luptă mai departe cu gândul că într-o zi vei reuși să fii poeta, actrița, scriitorul sau pictorul care te voiai să fii.

Și ceva ce am înțeles recent de la o femeie frumoasă și puternică, care m-a învățat punctual și ferm niște lucruri tare faine: chiar dacă ai inima frântă, fii sigur că nu toată lumea umblă cu ciocanul și dalta după ea.

Merită să riști încă o crăpătură în inimă, dacă vrei să parcurgi drumul spre un prieten bun.

 

Mulțumim, Simina, pentru deschiderea ta și mult succes în tot ce îți propui!

 

Fotografie copertă: Patricia Marina Tomas.

Atelierul de Scriere Creativă face parte din Telciu 2020. Platformă Rurală de Educație prin Cultură, co-finanțat de AFCN și Primăria și Consiliul Local Telciu.