Cum e un atelier de jonglerie online?

Fun, dar provocator și solicitant

În săptămâna 4 – 8 mai am vrut să vedem dacă putem reduce distanța socială prin joacă și, cu ocazia asta, să le facem o surpriză copiiilor din Telciu (dar și părinților, sperăm noi).

Am pregătit astfel primul nostru atelier online: un atelier de jonglerie, alături de Circus Fairies, adică Ana Leoca și Andreea Roxana Bolovan, din Cluj. Nu a fost ușor să ne strângem laolaltă, logistic vorbind, însă cu ajutorul doamnelor Mihaela Vlașin (profesoară la Liceul Tehnologic Telciu) și Liliana Rebrișorean (învățătoare la același liceu) am reușit să comunicăm cu copiiii și părinții și să ne organizăm, în ciuda izolării și a distanțării sociale. Astfel, 15 copii de clasele a 4-a și a 5-a s-au întâlnit în mediul virtual vreme de 5 zile și au făcut ca atelierul să devină realitate.

Pe lângă întâlnirile virtuale de grup sau individuale, Ana și Andreea le-au dat diferite teme copiilor, pentru a-i stimula să își exerseze motricitatea, coordonarea și, per total, inteligența creativă, după cum puteți vedea în montajele următoare.

Prima activitate a constat în fabricarea mingiuțelor cu ochișori, colorate chiar de către copii, iar cea de-a doua în jonglarea cu ele și realizarea unor „pase virtuale”. Următoarea temă a adus în plus diferite mișcări ale corpului, coordonate cu aruncarea mingii.

Atelierul a fost astfel o ocazie nu doar de a învăța cum se confecționează mingiile de jonglerie, sau care sunt principiile de bază ale jonglatului cu ele, ci și de a experimenta coordonarea mișcărilor la distanță, mediul virtual permițând-le copiilor realizarea unor coreografii de grup, dincolo de distanțarea fizică impusă.

Iată cum a decurs atelierul și în ce au constat temele:

 

Ce părere au avut copiii?

Eduard ne povestește:

„Am învățat să îmi temperez nervii și să am multă răbdare cu lucrurile în care pun pasiune”.

Patrisia l-a considerat plin de imaginație, dificil și chiar enervant, atunci când i-a fost provocată răbdarea, în cadrul exercițiului cu 3 mingi:

Tudor ne-a pregătit și un montaj care reunește temele cât și impresiile sale:

Suntem entuziasmate că am reușit să transformăm această experiență senzorială și exercițiu de motricitate într-o joacă online, pentru a mai varia puțin programul școlar și activitățile gospodărești. Căutăm încă opțiuni valide pentru a putea desfășura activitățile cu și pentru copiii și tinerii din Telciu planificate pentru această vară, în ciuda noului context care ne limitează deocamdată interacțiunile directe și antrenante cu care ne-am obișnuit. Sperăm că la vară vor fi posibile și atelierele față în față, chiar dacă în formule cu participare restrânsă.

Revenim cu noutăți cât de curând, iar până la revederea în Telciu, ne întâlnim în spațiul virtual! 🙂


Atelierul face parte din proiectul „Telciu 2020. Platformă Rurală de Educație prin Cultură”, co-finanțat de AFCN.

 

2 răspunsuri la „Cum e un atelier de jonglerie online?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *