Ediția 2019

REZIDENȚĂ DE TEATRU DOCUMENTAR (I)

Petro Ionescu și Raul Coldea (1 iunie – 1 iulie, Telciu și Romuli)

Rezidența a contribuit la realizarea scenariului pentru un spectacol de teatru cu tema familiei în mediul rural. Cei doi artiști au investigat felul în care locuitorii se raportează la familie în funcție de vârstă, venituri, ocupație, care sunt tipurile de familie prezente în sat și în ce fel aceste forme de existență ale familiei au efecte asupra altor aspecte socio-economice.

Pasul inițial a fost documentarea la nivel macro a situației migrației și a familiei în mediul rural pentru o contextualizare a problemei migrației românești în secolul XXI. Artiștii au continua apoi cu documentarea privind la familiile din comuna Telciu, în special prin intervievarea membrilor unora dintre familii pentru stabilirea temelor centrale care au alcătuit baza textului pentru spectacolul-lectură. Plecând de la conceptul de teatru comunitar (implicarea actorilor neprofesioniști în actul artistic prin utilizarea poveștilor personale), artiștii au redactat scenariul piesei de teatru „Celule de bază”, jucată apoi în patru oraşe din ţară: Târgu Mureş, Sibiu, Cluj-Napoca şi Zalău.

„Celule de bază”, spectacolul-lectură scris de Petro Ionescu (dramaturgă) și Raul Coldea (regizor), are la bază interviurile cu locuitorii din comunele Telciu și Romuli, din cadrul rezidenţei lor artistice. Cei doi au cules poveşti de familie pe care să le poată apoi reda şi altor publicuri:

„Pe perioada rezidenței noastre acolo am luat interviuri persoanelor care au dorit să împărtășească cu noi ce înseamnă familia pentru ei, care e structura familiei lor și cum îi influențează asta. Dincolo de interviurile propriu-zise, am avut ocazia să interacționăm cu sătenii și să povestim cu ei și despre familie, dar și despre alte lucruri legate de Telciu și de viața lor acolo. Am încercat să ne amestecăm printre ei, să petrecem timp împreună, să ieșim împreună la terasele din sat. Am participat la meciuri de fotbal organizate pe terenul din Telciu, am văzut împreună meciurile Euro U21, am fost în pădure, pe munte, la târgul de duminică… Practic am încercat să profităm de orice ocazie de a socializa și de a cunoaște oameni” (Petro Ionescu & Raul Coldea).

REZIDENȚĂ DE ARTE VIZUALE 

Gabriela Herța și Cristian Grecu (15 iulie – 11 august, Romuli)

Artiștii rezidenți – graficianul Cristian Grecu împreună cu învățătoarea Gabriela Herța – au elaborat și publicat o carte de tip bandă desenată, ilustrațiile fiind realizate de și în colaborare cu elevii Școlii Generale din Romuli și ai Liceului Tehnologic Telciu. Tema centrală este explorarea diverselor perspective asupra vieții de zi cu zi a copiilor din cele două comune.

Cartea este disponibilă gratuit pentru vizualizare și descărcare aici: Făpturile din Romuli

Pe durata rezidenței, cei doi au lucrat împreună cu copiii din localitate cu scopul de a crea personaje și o poveste atât individuală, cât și comună. Rezidenții au urmărit colectarea de povești și mitologii locale prin intermediul activităților comune cu localnici, fie ei copii, tineri sau adulți. Participanții s-au familiarizat apoi, sub îndrumarea rezidenților, cu tehnica colajului pentru realizarea de narațiuni vizuale. Colajele realizate au fost reunite în volumul de bandă desenată “Făpturile din Romuli”, publicat și distribuit atât în Telciu cât și la nivel național în cadrul turneului. Împreună au reușit să creeze un univers în care s-au petrecut fel și fel de peripeții. Cărticica este, cum ar veni, un soi de „jurnal de bord” unde se pot regăsi toate cele întâmplate.

REZIDENȚĂ DE TEATRU DOCUMENTAR (II)

Andrei Șerban și Mădălina Brândușe  (iulie/august 2019, Telciu)

Actrița Mădălina Brândușe împreună cu actorul și regizorul Andrei Șerban și-au propus realizarea unui spectacol de teatru-lectură pe tema realității cotidiene a copiilor de etnie romă ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate. Publicul lor țintă a fost format din tinerii din localitate și împrejurimi, cu care rezidenții au colaborat direct.

Pentru a putea contextualiza abordarea tematică, artiștii au documentat situația migrației la nivel național și a muncii în străinătate în mediul rural pentru o bună înțelegere a fenomenului contemporan al migrației economice. Concentrându-se apoi pe circumstanțele specifice ale migrației în comuna Telciu, au suprapus de asemenea o lentilă suplimentară de analiză cu privire la situația romilor în zonă, în particular a existenței sau absenței discriminării. Interviurile cu tinerele și tinerii din zonă, căutând să înțeleagă experiențele lor personale, au constituit baza scenariului spectacolului-lectură „Povestea gaborilor din Telciu”, care va fi prezentat atât în comuna Telciu, cât și în cadrul turneului naţonal din cele 4 oraşe: Târgu Mureş, Sibiu, Cluj-Napoca şi Zalău.

Piesa este bazată pe o serie de 13 interviuri, din perioada iulie-august 2019, cu membrii unei familii de romi gabori din Telciu. 24 ani din viaţa lor povestiți prin 9 monoloage: despre meserii tradiționale pe cale de dispariție, despre migratie, relaţii de familie și dinamica rolurilor de gen. Depre relaţiile sociale dintre gaborii din Telciu şi populaţia majoritară neromă si realitățile cotidiene ale copiilor ai căror părinți sunt plecaţi la muncă în străinătate.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Finanțatori:

Parteneri:

Parteneri media: