Telciu 2020: Un microjurnal. De Cristian Boboescu

„În vara lui 2018 am ajutat un om sa treacă tobele peste apă. Am instalat pe pietre un covor bistrițean și un set de tobe în care aveau sa dea copii – în cadrul unui atelier de percuție.

Pe Lucia am asistat-o și observat-o lucrând la atelierul de pictură murală. În 2019 am construit împreună un atelier cu miza de a face mașini imaginate: din sunet, desen pe foaie și pe peretele școlii primare. E incredibil ce forță pot provoca sunetele și câteva exerciții „de teatru”!

Pentru 2020 am primit chemarea de a fi co-trainer și designer de atelier (e exprimarea pe care o aleg eu acum, nu așa scrie în proiect). Faptul că aveam să fiu asociat cu o persoană necunoscută mi-a amintit de 2013, când am invitat o parte din cei implicați în „Occupy UBB” să acorde interviuri pentru o revistă care încă nu există. S-a lăsat cu o colaborare delicioasă și niște legături care, constat, au ținut în timp.

Ce înseamnă să lucrezi la proiect cu o persoană constituită doar din text, apoi dintr-o voce și dintr-o căsuță de conferință pe zoom? Zic acum că acest lucru seamănă cu ceea ce propunea asamblajul meu filosofic preferat (și poate prea la modă acum) Deleuze-Guattari: un corp fără organe, sau, o entitate constituită telematic. Prezența ”fizică” nu e mai directă, mai caldă sau mai autentică, așa cum anunță obsesiv școlile recente de psihoterapie; mai degrabă o deschidere a câmpului dramatic.

Am mers la Telciu. Am savurat dușurile reci, liniștea întreruptă de drujbe, șantierul de peste drum, plimbările în tihnă, serile de la „Ceaunărie” (o entitate-concept, născută de luciditatea și perserevența lui Ucu). Am parcat în drum pentru că ori mașina era prea joasă ori bordura era prea înaltă. Am simțit că mă odihnesc în orele de atelier.

Mereu surpriza Realului! Lucrul care ne scoate din amorțeala dogmatică poate fi împărțit în două registre, aș zice acum, uitându-mă în urmă. Pe de o parte e alteritatea transgererațională: în lumea noastră, nouă (credem) și minunată (sperăm) distanța dintre culturi e mult mai mică decăt distanța dintre generații; m-aș arunca să spun că putem intui o nouă antropologie culturală, poate din prefigurările încercate în școala de Analiza Tranzacțională. Să poți lucra cu liceeni, din mediul de la limita ruralității (sau o ruralitate perforată, poate chiar performată) e chiar un privilegiu. Mai mult, am lucrat spre ideea de narațiuni creative, cu o temă legată de agresivitatea umană. De acest context m-am simțit odihnit, revigorat! Apoi, și mai marele elefant din sufragerie: în mediile vorbitoare de limbă engleză, ”20:20” stă pentru ”vedere perfectă”. Ar trebui să mă opresc aici, dar raționamentele literare le rescriu în favoarea unei raportări. Cu greu am fi putut imagina o substanță de contrast mai bună, un revelator (mă refer la substanțele folosite în fotografia analogică) mai potrivit. 2020 ne-a dat să ne vedem cum nu am fi îndrăznit să sperăm. Iată „evenimentul”! (la care, cred, că trimitea Badiou). Sau poate nu chiar „eveniment”, dar ceva care să rupă istoria în două, să re-scrie secolul. Faptul că purtăm măști pentru a ne apăra de virus ne spune ceva despre noi, mult mai profund decât grimasele noastre afișabile ar fi putut exprima. E aici un discurs despre fricile, cunoașterile și necunoașterile noastre și mai ales despre posibilitățile noastre de solidarizare. Drept este că starea de excepție și „evenimentul”, chiar înainte de orice posibilitate de permanentizare, adică de anulare, poartă acest semn clar: în fața ”Evenimentului” chiar nu știi ce să faci!

Cu greu îmi pot imagina acum un alt setting mai bun pentru revelarea-de-sine a societății. Mai ales, cu greu am fi putut crea un setting mai bun pentru un atelier de scriere creativă. Da, am contruit povești, dar constant sub privirile unui context care putea oricând să ne depășească jocurile imaginative.
Au fost zile în care ne-am întâlnit online și au fost zile în care am lucrat în spații deschise, propuse de elevii participanți. Într-o zi cineva ne-a adus ceai pentru toți. Altă dată, cineva ne-a prezentat cu patimă colecția de benzi desenate și o cercetare personală legată de problema asta. De fiecare dată când, din reflex, credeam că se apropie un moment dificil sau chiar de blocaj, apărea un gest care re-orienta situația. Acum sunt convins că în lumea aceasta (rural perforat, cum i-am zis) au o perspectivă specială, cu care oamenii orașelor ar face bine să se împrietenească. Și țin să spun ceva patetic, inspirat de această expriență și cercetările mele recente: ”natura” e un mit romantic, născut la oraș, fermentat în stilul Art Nouveau; ”natura umană” are un laborator de conservare si elaborare (parcă simultane – paradoxal) în astfel de medii de întalnire.

În 2020 am fost la Telciu și am ținut 10 zile de atelier: scriere creativă în baza unei teme legate legată de fragilitatea conviețuirii.


Cristian Boboescu, psihoterapeut, a susținut atelierul de scriere creativă la Telciu, alături de poeta Simina Seliștean. Detalii despre atelier aici. 

Atelierul face parte din programul „Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură”co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

De vorbă cu Simina Seliștean, poetă, actriță și facilitatoare a atelierului de scriere creativă

Simina Seliștean este o tânără poetă și actriță care ni s-a alăturat în acest an ca facilitatoare a Atelierului de Scriere Creativă, alături de Cristian Boboescu. Dacă o cunoști pe Simina, știi deja că iubește oamenii și pune foarte mult suflet în ceea ce face, ca să „aducă puțină magie în viața celor cu care se intersectează”. Ea a jucat în spectacolul „Fabrici și uzine”, un spectacol de teatru documentar post-industrial (produs de Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, pe care sperăm să-l vedem și în Telciu în 2021) iar recent a fost selectată la SUPER Film Festival cu video-poemul „Femeie”.

Mereu curioasă, entuziastă și idealistă și plină de energie, Simina a acceptat să ne povestească despre atelier, cum s-a simțit din partea ei dar și ce impresii a primit de la tinerii telceni, în rândurile de mai jos.

Bună, Simina! Ne poți povesti câte ceva despre cum s-a desfășurat anul acesta atelierul de scriere creativă, realizat de tine și Cristi Boboescu, în acest context al distanțării fizice și normelor sanitare?

Salut, Raluca, și mulțumesc pentru interviu! Atelierul de scriere creativă realizat împreună cu Cristian Boboescu a respectat, dat fiind situația curentă, toate măsurile sanitare impuse. Organizatorii ne-au asigurat încă dinainte de a ajunge la Telciu că vom avea la dispoziție toate echipamentele necesare pentru menținerea normelor de igienă și distanțare socială, cât și spații deschise, ceea ce s-a și întâmplat. Atelierele noastre au fost desfășurate în aer liber, distanțat, purtând măști și având dezinfectant la îndemână.

Tema-umbrelă a atelierelor din acest an este anti-bullyingul. Cum v-ați apropiat de ea, cum a fost subiectul recepționat de adolescenți?

Noi am avut la atelier grupa de vârstă 13-17, lucru care ne-a cerut și o anumită nuanțare a activităților, o potrivire atât cu cei mai „tineri” cât și cu cei mai „în vârstă”, având parte, desigur, de copii și adolescenți care sunt la etape diferite de dezvoltare. Bullyingul și antibullyingul nu sunt teme ușoare. Deși sunt familiarizată cu subiectul, eu însămi având un istoric de copil și adolescent bullied în școală și liceu, am avut nevoie de niște calcule precise atunci când vine vorba de abordarea subiectului. Personal, am dezvoltat deveme mecanisme de apărare împotriva agresiunilor și am ajuns să înțeleg destul de bine dinamicile agresor-agresat când vine vorba de bullyingul din școli, însă e nevoie de mult tact atunci când le vorbești (mai ales) unor copii în cauză despre agresiune și soluții contra acesteia.

Cristian Boboescu a reușit să deschidă discuția într-un mod transparent și profesionist în timpul celui de-al treilea atelier. Ne-am apropiat de temă și prin diverse exerciții de scriere creativă: scrisori către victimă sau agresor, spre exemplu, exercițiu coordonat de colegul Cristian, la care copiii au fost foarte receptivi. În a doua săptămână am folosit ca suport literatura universală, dar și elemente din universul Marvel sau alte lumi fantastice, pentru a ilustra relația erou-antagonist și a dezvolta discuția despre bullied și bully (hărțuit și hărțuitor) – am accesat astfel o manieră foarte safe prin care să discutăm subiectul.

Vorbim, în același timp, de un grup de copii deschiși, care în mod natural au început să ne împărtășească experiența lor în ce privește bullyingul – lucru datorat și faptului că, mai ales în mediul rural, copiii nu au multe șanse să vorbească despre asta într-un spațiu safe. Ne întrebau, de multe ori, la sfârșitul confesiunilor lor:

dar tu, Simina? Cristian? Vouă vi s-a întâmplat ceva de genul? Cum ai fi reacționat în x situație?

Astfel că am împărtășit și noi din amintirile noastre nu tocmai confortabile, lucru care a suplimentat „încrederea” în traineri. Desigur, toate discuțiile și activitățile legate de bullying s-au desfășurat sub ideea și scopul de a urmări sursa și rezultatele agresiunii, pentru a o înțelege și a găsi, împreună, soluții.

Simina și Valer în Telciu. Foto: Patricia Marina Tomas
Ce metode ați îmbinat, tu și Cristi, pentru a ajuta producerea de texte pe această temă?

Cum am zis și mai sus, fiecare am venit cu o varietate de exerciții de scriere creativă, având ca suport literatură universală, mituri, legende, dar și universuri paralele/fantastice din filme sau seriale, cu care ei sunt ceva mai familiarizați. Motorul în ce privește tema de bullying l-au reprezentat discuțiile, moderate în egală măsură de Cristian și de mine.

Care a fost feedbackul copiilor, i-ai simțit entuziasmați, cum crezi că i-a ajutat atelierul ?

Un lucru e sigur: deschiderea copiilor și adolescenților, în special în rural, este foarte mare, iar în cazul nostru, în ce privește bullyingul, am avut parte de niște mici eroi care nu au împărtășit doar experiențe dificile, dar și mecanisme de apărare și soluționare pe care le consideră utile. Am avut activități care s-au sfârșit cu mini-talks în care mulți erau entuziasmați să dea mai departe sfaturi în direcția asta.

Am avut sesiuni de feedback cu aceștia la sfârșitul fiecărei săptămâni. Pe lângă bucuria că au activități în timpul verii și că „n-a trebuit să stau acasă să mă plictisesc”, ne-au mulțumit și pentru faptul că s-au simțit înțeleși. M-a emoționat destul de tare ce mi-a spus o adolescentă la sfârșitul unui atelier:

„mă simt așa bine cu voi, pentru că ați venit să țineți ateliere cu noi și să ne ascultați, fără să vă purtați ca niște profesori care le știu pe toate, ca și cum noi am fi copiii ăia care n-au habar de nimic. Adică e super, sunteți ca niște prieteni cu care pot să râd dar și să învăț chestii, fără să mă simt inferioară. E combinația perfectă”.

Copiii au fost stimulați și creativ, desigur – ne-am dat seama devreme că au o imaginație foarte bogată și am încercat să o încordăm la maximum, astfel că au fost produse și câteva texte tare faine în urma atelierelor, scrise integral de ei. Ne-am amuzat pe cinste în timpul celor câtorva sesiuni de story cubes, în care am creat povești spontane în echipă. Fiecare a avut idei care mai de care mai interesante și mai creative – și mărturisesc că am avut momente în care m-am mirat de ingeniozitatea cu care reușeau să schimbe firul narativ, care devenea tot mai fantastic și plin de magie. Sau de situații absurde, numai bune de pus în scenă.

Am avut parte și de un atelier suplimentar: atelier de poezie cu poetul Gelu Vlașin, căruia îi mulțumesc pentru colaborare, pe care sper să o repetăm cândva.

Poetul Gelu Vlașin, invitat surpriză la atelierul de scriere creativă

Pe lângă exercițiile diverse propuse, la care am participat și eu, am avut parte de o atmosferă caldă în care domnul Vlașin ne-a împărtășit, cu emoție și mult umor, din experiența sa ca poet și om al literelor. Dânsul a menținut și chiar a mizat pe o notă încurajatoare, vorbind despre obstacolele din cariera sa de poet, îndemându-i pe participanți să aibă încredere în abilitățile și visurile lor, indiferent dacă aspiră spre o carieră literară sau nu. Apreciez mult sinceritatea și căldura cu care ne-a vorbit, mai ales că acest atelier s-a desfășurat la sfârșitul primei săptămâni de Ateliere de scriere creativă antibullying, în urma cărora aflasem deja că unii dintre copii și adolescenți scriu și își doresc să ducă mai departe această pasiune. Și, desigur, a fost cu atât mai util și mai plăcut cu cât sunt și eu o tânără poetă deschisă și curioasă în ce privește experiența altor oameni din domeniu.

Cred că am împlinit cu succes ce ne-am propus – să le oferim activități terapeutice și, în același timp, să le stimulăm creativitatea. În același timp, miza cea mai mare, cel puțin pentru mine, a fost să dau mai departe din experiența mea.

Mi-am propus ca la finalul acestor ateliere să plec de la Telciu cu gândul că las în urmă niște copii mai încrezători și mai pregătiți de orice provocare vor avea de întâmpinat în viitorul apropiat.

Poate nu neapărat o experiență definitorie, dar cu siguranță una care să le rămână în minte nu doar pentru amintirile frumoase, ci și pentru lucrurile învățate: o mai bună înțelegere asupra fenomenului de bullying și un set de instrumente care să-i ajute în gestionarea lui, mai multă încredere în forțele lor și niște „aripi mai lungi” când vine vorba de visurile despre care ne-au povestit și în legătură cu care toți avem nevoie de sfaturi și încurajare la astfel de vârste.

Sunt convinsă că ați avut mai multe momente „magice” împreună 🙂 E vreunul pe care ai vrea să-l consemnăm aici?
Drumul spre copacul Damianei

Îmi amintesc cu drag de o mulțime de momente în care, deși sună cheesy, să știi că m-am simțit binecuvântată să fiu la Telciu alături de copiii aceștia. Un moment absolut magic a fost când Damiana, o participantă la ateliere, s-a oferit să mă ducă la copacul ei. Copiii din Telciu au tot felul de ascunzători secrete și locuri personale pe care regizorul Lorand Maxim le-a explorat alături de ei într-un proiect mai vechi, acum câțiva ani. M-am simțit onorată că îmi oferă un asemenea gest de prietenie. Copacul Damianei e un brad falnic, rătăcit într-o margine de deal, printre tot felul de copăcei. E exact ca ea, unic și fain 🙂

Alt moment de-a dreptul emoționant a fost când am stat la o discuție cu fetele, după atelier. Având o vârstă apropiată de a lor, am discutat despre experiențe pe care nu le-am explorat în timpul atelierelor. Sunt onorată că au considerat să-mi povestească despre momente mai mult sau mai puțin frumoase din anii lor de gimnaziu și liceu, și cu atât mai bucuroasă că am reușit, sper eu, să le ofer niște perspective și sfaturi de care să-și amintească pe viitor.

Cel mai util și important, dincolo de ce le-am spus eu, a fost simplul fapt de a le asculta poveștile, lucru care pentru mine a făcut magie de fiecare dată când am avut ocazia de a mă deschide într-un mediu safe și mai ales unei persoane care să asculte și să înțeleagă, dincolo de orice – îndeosebi în timpul „vârstelor mele critice”.

A fost tare fain și în timpul unui atelier ținut la izvor, un loc pitoresc în care ne-am permis să ținem un atelier mult mai lejer și să facem mai multe jocuri de teatru. Sau momentul când le-am înmânat copiilor un joc de story cubes, pe care să îl țină până vara viitoare, cu task-ul de a se întâlni din când în când pentru o sesiune de „povești spontane”, ca grupul creat la atelier să nu se destrame. Ideea asta faină îi aparține colegului Cristian.

La un „Ninja” înainte de atelier

Ar fi nedrept ca pe final de interviu să nu menționez și faptul că am avut momente magice și în afara atelierelor. Este primul meu an la Telciu și am avut șansa să cunosc oameni tare faini, cu care am legat prietenii deosebite și pe viață, cred eu. Mi-a fost greu să mă desprind de sat și de oamenii care mi-au devenit atât de dragi. Telcenii  întrec orice descriere pitorească a sătenilor primitori. Sper ca magicii în cauză să citească asta: deja mi-e (taare) dor de voi!

Și, în cele din urmă, ai ceva resurse pe care ți-ar plăcea să le împărtășești cu participanții (cărți, podcasturi, video-uri)?

 

Cărți:

  • „Narcis și Gură de Aur” a lui Herman Hesse – eu îmi tot spun că sunt un Gură de Aur ce aspiră să fie Narcis. E o carte care m-a ajutat să fiu mai sinceră cu mine într-o perioadă de negare a sinelui.
  • „Portretul lui Dorian Gray” – Oscar Wilde
  • „Demonii” – Dostoievski
  • „Un om sfârșit” – Giovanni Papini
  • „Sfârșitul copilăriei” – Arthur C. Clarke + filmul omolog
  • „Get off your But” – Sean Stephenson
  • „Arta de a iubi” și „Fuga de libertate” – Erich Fromm
  • „Bun venit în Olanda” – Emily Perl Kingsley
  • „Copilul invizibil” – Gaspar Gyorgy
  • „Poate ar trebui să discuți cu cineva” – Lori Gottlieb
  • „The Brain: The story of you” – David Eagleman

Seriale/Filme:

  • Tuca și Bertie (2019) – pentru un plus de girl empowerment realist și real util

  • The midnight gospel (2020) – pentru perspective diverse în ce privește spiritualitatea, dar și crizele existențiale, întrebările fundamentale și perioadele grele ale adolescenței (și nu numai)

Podcast-uri:

Dar ceva sfaturi pentru dezvoltarea lor personală și creativă?

Să aibă mereu încredere în ei și în cine sunt. În ce își doresc. Iar dacă realizează (așa cum am făcut și eu) că habar n-au cine sunt, ce vor, și ce ar trebui să facă, să fie fericiți: nu înseamnă decât că au în față o foaie albă pe care o pot umple cu sclipici, magie și culori.

Când simt că se confruntă cu prea multe obstacole, să se imagineze într-un joc video: n-ai cum să dobândești puteri magice dacă nu te lupți cu câțiva monștri întâi.

Să își regăsească vocea, să creadă în ea și să o folosească: suntem cei mai curajoși când vorbim despre problemele noastre și căutăm sprijin. Să uite de tăcere: autoritatea sănătoasă e numai aceea care te încurajează să vorbești.

Și poate un lucru pe care îl simt atât de important și pe care l-am învățat atât de greu: apreciază omul care ești, pasiunile și abilitățile pe care le ai. Dacă simți că ești un artist, fii un artist!

Nu există pasiuni superioare sau talente inferioare. Iar dacă circumstanțele nu îți permit să „artisticărești” acum, luptă mai departe cu gândul că într-o zi vei reuși să fii poeta, actrița, scriitorul sau pictorul care te voiai să fii.

Și ceva ce am înțeles recent de la o femeie frumoasă și puternică, care m-a învățat punctual și ferm niște lucruri tare faine: chiar dacă ai inima frântă, fii sigur că nu toată lumea umblă cu ciocanul și dalta după ea.

Merită să riști încă o crăpătură în inimă, dacă vrei să parcurgi drumul spre un prieten bun.

 

Mulțumim, Simina, pentru deschiderea ta și mult succes în tot ce îți propui!

 

Fotografie copertă: Patricia Marina Tomas.

Atelierul de Scriere Creativă face parte din Telciu 2020. Platformă Rurală de Educație prin Cultură, co-finanțat de AFCN și Primăria și Consiliul Local Telciu.

 

Teatru Educațional. Atelier anti-bullying cu Mădălina Brândușe și Andrei Șerban – 20 iulie – 20 august

Conform datelor UNICEF, România este pe locul I în Europa la numărul de elevi cu vârsta între 11 și 15 ani care agresează alți colegi. Aproape jumătate dintre copiii din România, 46% , au fost la un moment dat victime ale bullying-ului.

Fenomenul de bullying în școlile românești relevă faptul că 1 din 4 copii este umilit în mod repetat în fața colegilor. Mai mult, 4 din 10 copii au fost răniți ca urmare a comportamentelor violente repetate ale altor colegi. 84% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situații în care un copil amenință un altul, 80% a uneia în care un copil este umilit de alt copil, iar 78% au asistat la situații repetate în care un copil era îmbrâncit și lovit ușor de către alți copii. De asemenea, 73% dintre copii afirmă că au fost martorii unor situații de bullying în școala în care învață, 58% au asistat la situații de bullying în propria clasă, 46% în grupul de prieteni, iar 69% în mediul online. Potrivit studiului, cei mai vulnerabili sunt copiii de etnie romă, cei cu dizabilități, cu probleme de greutate, ori mai timizi de fel.

Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial și cultural.

Prin urmare, ne propunem să reducem și să prevenim fenomenul de bullying printr-un atelier de teatru,  bazat pe metodele cuprinse sub umbrela Teatrului Opresaţilor.

Participanți: 10 copii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani (de la clasa 1 la clasa a 8a)

Atelierul va fi structurat în 3 etape:

1. crearea unui spațiu în care copiii să se simtă în siguranță pentru a-și împărtăși experiențele când au fost victime, martori sau au provocat bullying-ul.

2. identificarea unor posibile soluții de combatere a fenomenului de bullying prin metode de învățare emoțională (jocuri de rol, arhitectul, teatru forum, etc.) și construirea unui scenariu dramatic

3. realizarea unei lucrări video pentru a trage un semnal de alarmă asupra importanței adoptării unor politici publice de combatere a bullying-ului în școli și a necesității ca școala să fie un spațiu sigur pentru toți copiii și adolescenții.

Prin atelier, ne propunem să oferim copiilor, părinților și profesorilor instrumentele necesare pentru a recunoaște când un elev este victimă a bullying-ului cât pentru (auto-)apărare și intervenție în astfel de cazuri.

În egală măsură, prin functia empatică pe care o poate avea teatrul, ne propunem ca participanții să conștientizeze importanța solidarității si de a acționa pentru crearea unui mediu bazat pe acceptare si incluziune.

Înscrieri:

  • atelierul este gratuit
  • persoană de contact: dna Mihaela Vlașin
  • mail: modernitateruralitate@gmail.com

Pentru participare este necesară completarea acordului de consimțământ al părintelui/ tutorelui legal al fiecărui minor, în conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor. Acordul de consimțământ este disponibil aici și trebuie imprimat și semnat.

Atelierul va avea loc cu respectarea tuturor normelor necesare de igienă și distanțare fizică. Vom pune la dispoziția participanților echipamentul de protecție sanitară necesar: măști de unică folosință, mănuși și dezinfectant.


Atelierul face parte din programul „Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură”co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.