Atelier de scriere creativă cu Simina Seliștean și Cristian Boboescu

În cadrul atelierului de scriere creativă, Simina Seliștean și Cristian Boboescu vor aborda problema agresivității umane dintr-o perspectivă terapeutică îmbinată cu una artistic-educațională pentru a înțelege problematica agresivității umane, sistemele psihice de apărare cât și modele de abordare a situațiilor tensionate.

Urmând ideea că dușmanul este necunoscutul (straniul și străinul), privim problema agresivității în genere și a fenomenuli de bullying în special ca fiind marcat de problema cunoașterii. Pe de o parte o prea imprecisă cunoaștere a modurilor în care putem reacționa, dar și o carență, un neajuns din partea agresorului. Diverse tradiții (orientală – buddhistă, mediteraneană – rabinică etc.) ne îndrumă să privim lucrurile cu calm și în profunzime. Agresivitatea cere un farmakon alternativ. Pentru a nu răspunde agresivității cu agresivitate, pentru a ieși din viciul victimă-persecutor, cineva trebuie să înceapă, cineva trebuie să facă un salt. Privind astfel problema, vom încerca să tratăm agresivitatea prin tehnici de comunicare și autocunoaștere. Considerăm că prin utilizarea unor tehnici specifice de scriere narativă și imaginativă / creativă am putea face un salt în profunzime și în același timp să respectăm principiul confidențialității.

Atelierele vor porni de la o etapă de familiarizare prin jocuri de teatru și vor continua cu exerciții de scriere creativă, experimentală, în cadrul cărora participanții vor învăța să se exteriorizeze într-un mod artistic. Vom explora atât legende cât și literatură universală (de la mitul lui Icar până la celebra poveste a Micului Prinț) pentru un suport cât mai vast al procesului de creație, încercând să transformăm scrierea într-un instrument de utilitate terapeutică, fie că vorbim de poezie, caligramă sau scriere narativă. Atelierele vor culmina cu un volum care va conține textele scrise de participanți, sub îndrumarea coordonatorilor.

 Cum?

Atelierele vor fi facilitate prin colaborarea dintre Simina Seliștean (poetă pasionată de teatru) și Cristian Boboescu (psihanalist pasionat de tehnocultură și acceleraționism).

 Participanți: 10 copii, cu vârste cuprinse între 10-15 ani

Înscrieri:

  • atelierul este gratuit
  • persoană de contact: dna Mihaela Vlașin
  • mail: modernitateruralitate@gmail.com

Pentru participare este necesară completarea acordului de consimțământ al părintelui/ tutorelui legal al fiecărui minor, în conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor. Acordul de consimțământ este disponibil aici și trebuie imprimat și semnat.

Atelierul va avea loc cu respectarea tuturor normelor necesare de igienă și distanțare fizică. Vom pune la dispoziția participanților echipamentul de protecție sanitară necesar: măști de unică folosință, mănuși și dezinfectant.


Atelierul face parte din programul „Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură”co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *