Cursuri și ateliere

Ovidiu Țichindeleanu, IDEA arts+society (Cluj, România) –  Ce e decolonialitatea? O introducere est-europeană în gândirea decolonială

Ediţia din 2017 a Şcolii de vară de la Telciu continuă să construiască pe baza experienţei ediţiilor precedente, situînd de la bun început discuţia despre ruralitate, modernităţi şi politici ale bunăstării într-un cadru ce privilegiază întîlnirile directe între istorii diferite şi poziţionări “periferice” sau “subalterne” cu perspective clare despre oprimare şi înrobire, dezvoltare şi dependenţă, dar şi bunăstare şi economii durabile noncapitaliste. Gîndirea decolonială a orientat aceste discuţii despre “designurile globale şi istoriile locale” la Telciu, iar acest curs introductiv propune situarea directă în problematica gîndirii decoloniale, în locul unei discuţii despre probleme. Şcoala de vară de la Telciu e şi un experiment pedagogic, iar cursul propune investiţia în mize democratice radicale şi diferenţă epistemică, şi respingerea tendinţelor de neutralizare a gîndirii. Propun un vocabular comun şi o sumă de referinţe materiale şi istorice dintr-un teritoriu contestat, ce ne permit însă o discuţie dificilă dar necesară despre poziţionalităţile şi potenţialul “Europei de Est”, “est-europenilor”, “românilor” şi transilvănenilor rurali şi urbani, a coexistenţei acestora cu “alţii”, atît în relaţiile de lungă durată cu capitalismul şi colonialitatea, cît şi cu perioada formatoare mai recentă a tranziţiei postcomuniste.

Madina Tlostanova, Linköping University (Linköping, Suedia) – Condiția postcolonială/postsocialistă și opțiunea decolonială

Cursul își propune adresarea diferitelor interpretări ale situației/vieții din perioada postsocialistă – de la discursuri de sfârșitul istoriei, situând cea de a doua fosta lume într-un void, până la citiri/lecturi postcoloniale și decoloniale, și modele de post-dependență. Ne vom focusa pe diferența imperială ca punct focar in experiența postsocialista și vom reflecta la specificul ontologic al celor care împărtășesc aceeași istorie locală. Vom aborda de asemenea subiectivitatea, spațialitatea și temporalitatea postsocialistă, lucrând cu propriile lor categorii și noțiuni specifice, care pe viitor necesită o conceptualizare, în particular vorbind despre condițiile renașterii globale ale naționalismului, fundamentalismului și a discursurilor conservatoare ca extensie/reacție la globalizarea neoliberală. Modernitatea socialistă va fi privită ca o categorie diferită de realitate, intersectându-se dar totodată detașându-se de cea capitalistă. Cursul va analiza ontologia postsocialistă fără viitor și felurile în care o putem depășii apelând la materiale din artă și cinema contemporan activist, într-o realitate culturală și politică în schimbare în contextul unei lumi postsocialiste aflată pe culmile ale unei separări si reorientări iminente.

Manuela Boatcă, Albert-Ludwigs-Universität, (Freiburg, Germany) – Europele uitate – sau: „Ochii care nu se văd, se pleacă?“

Europa continentala este în prim-planul discursului oficial despre Uniunea Europeana. Alte teritorii ale UE, în mare parte foste sau actuale colonii situate pe alte continente sunt mentionate rareori sau deloc. Astfel, apartenenta la Europa este definita prin prisma unei locatii geografice restrânse din care se exclud atât istoria cât si prezentul legaturilor coloniale dintre Europa si alte regiuni. În acelasi timp, actualele colonii ale Europei în Oceanul Atlantic, Caraibe si America de Sud apar în harti oficiale ca facând parte din Uniunea Europeana, dar nu joaca nici un rol în definitiile idealului normativ european sau al identitatii comune menite sa îi corespunda. Într-o prima parte, cursul va oferi un cadru teoretic pentru conceptualizarea diferitelor straturi de apartenenta la Europa ca o ierarhie a Europelor inegale – de la Europa eroica, la cea decadenta si pâna la cea epigonica cu privire la rolul atribuit fiecareia în realizarea obiectivelor modernitatii. În a doua parte, cursul se va concentra pe teritoriile ultramarine ale Uniunii Europene prin notiunea de „Europa uitata“ – teritoriile care literalmente „ies din grafic“ în ceea ce priveste autoreprezentarea Europei si a obiectivelor modernitatii, dar sunt în centrul atenţiei din punct de vedere al revendicarilor facute de statele europene la adresa lor. Cursul se va axa pe avantajul oferit de perspectiva coloniilor europene din Caraibe pentru a rasturna reprezentarea conventionala a Europei si a întelege modul de functionare al colonialitatii memoriei in actualul discurs oficial despre apartenenta la Europa.

Cornel Ban, Boston University (Boston, USA) – Loc pentru schimbare: Finanţarea unor existenţe demne în Europa de Est

Cum se pot găsi soluţii pentru o viaţă socio-economică demnă în comunităţile rurale din Sudul Global? Ultima decadă a adus în prim-plan limitele structurale ale soluţiilor liberale conventionale cum ar fi filialele rurale ale băncilor comerciale, microcreditul şi remiterile. La capătul celălalt al spectrului, modele de dezvoltare dirijate de stat precum China au oferit o susţinere financiară impresionantă pentru dezvoltarea urbană rapidă, însă redusă pentru comunităţile rurale. Într-adevăr, înţelepciunea convenţională spune că satul este formaţiune socio-economică depăşită care nu are nicio şansă să supravieţuiască tăvălugului urbanizării. Voi argumenta că aceasta este o profeţie autoîmplinită, şi nu un argument. Comunităţile rurale au o şansă atâta vreme cât sunt integrate în strategiile de dezvoltare naţională şi internaţională care pot preveni încercările de ordin demografic, social, de sănătate şi ale pieţei muncii cu care s-au confruntat comunităţile rurale, prin oferirea unei finanţări potrivite dezvoltării rurale. Aşa cum odinioară guvernele s-au înghesuit să ofere susţinere publică sectoarelor financiare dereglementate şi pro-ciclice a căror întreţinere se reazămă în fapt pe subvenţii publice care costă scump societatea, aşa este acum vremea ca ele să ofere susţinere regulamentară şi financiară pentru înfiinţarea de cooperative bancare, fonduri de economisire comunitare, bănci publice de dezvoltare socială şi economică şi alte forme ale activităţii bancare care nu se potrivesc logicii convenţionale a activităţii bancare private şi a maximizării valorii către acţionari care o acompaniază.

Julia Roth, Center for Inter-American Studies of Bielefeld University (Bielefeld, Germany) – Translocalizarea Caraibelor, A vorbi altfel despre feminism prin Rap în Hip-Hopul din Cuba

Discursul feminist este de cele mai multe ori asociat cu așa zisa „Nordul Global” (sau „Vestul”), în special in academie. Conceptul de intersecționalitate care adresează axe interlocutoare ale opresiunii este de exemplu un discurs aparent academic. Acest atelier abordează critic scenariul pornind de la două puncte de vedere: mai întâi, trasăm originea unei rădăcini activiste si non-hegemonice care azi poarta denumirea de critică feministă „intersecțională”, iar apoi ne uităm la forme non-academice cum ar fi hip hop-ul ca producere de cunoaștere. Mijloacele artistice cum ar fi hip hop-ul au influență dincolo de cercurile academice strânse și de asemenea creează o voce pentru comunitățile marginalizate dintr-un anumit spațiu, cum ar fi de exemplu oamenii din Caraibe care în mod tradițional nu au fost asociați cu o cunoaștere feministă “validă”.

Workshop-ul discută intervențiile feministe care au schimbat geopoliticile cunoașterii feministe Eurocentrice (și SUA-centrice) albe. Luând în considerare afirmația Angelei Davis cu privire la importanța contribuției femeilor cântărețe de blues pentru clasa muncitoare de femei de culoare, precum si abordarea Patriciei Hill Collin despre hip hop-ul feminist ca un curent de nișă non-academică la contribuția ideii feminismului de culoare, punem în discuție precursori ai feminismului intersecțional si decolonial cum ar fi femeile Blues, artiștii cubanezi trovadoras sau artiștii hip hop, incluzând videoclipuri cu performance-urile lor, focusând în particular pe rolul hip hop-ului în feminismul afro-cuban și mișcări anti-rasiste, dar și rolul lui în intervenții în alte locuri. Acest atelier se va termina cu o discuție a posibilelor intervenții feministe pe un parcurs mai îndelungat, mai departe de Eurocentrism prin practici contra-hegemonice, non-academice, non-centrale si non urbane.

Zoltán Rostás, Universitatea București (București, România) – Viața povestită. Istoria orală și lumea rurală

Natalia Picaroni Sobrado & Cristobal García Toledo, Austrian Academy of Sciences (Vienna, Austria) Santiago (Chile)Despre buruieni, rădăcini și vlăstari: tineri, tehnologii audiovizuale și efectele neintenționate ale implicării în viața rurală din Chiloé.

Fiind o emigrantă latino-americană care a studiat antropologia în Austria și care a avut oportunitatea de a coordona o cercetare de lungă durata acasă, eu (Natalia) eram destul de preocupată de beneficiile/prejudecățile propriei mele munci. În același timp, mă întrebam cum aș putea pune în practică o abordare decolonială, postcolonială și critică asupra teoriilor cu care eram familiară. Mi-am structurat teza de doctorat în așa fel, încât prin cercetarea mea de teren să parcurg sarcini repartizate de către „obiectul de studiu” în acest caz de echipa de prim ajutor din comunitatea rurala Chiloe. Spre surprinderea mea, am fost rugată sa lucrez cu adolescenți. Deoarece am observat o fascinație pentru tehnologie – în 2010 în principal era vorba despre televizor și jocuri video – împreună cu o folosire pasivă a lor, am adus la prima noastră întâlnire toate aparaturile mele de cercetarea. Ideea mea principală era să folosim aceste unelte împreuna cu copii pentru a promova folosirea lor într-un mod creativ. Le-a plăcut ideea mea așa că am început să avem întâlniri în fiecare sfârșit de săptămână cu sarcina de a ne exprima. Acestui grup/spațiu de lucru i-am dat numele Weche Folil (Rădăcini tinere). Mi-am încheiat programul de doctorat cu mulți ani în urmă, deși Weche Folil a continuat să primească suport și susținere morală din partea mai multor artiști și profesioniști în domeniu. Acest atelier își propune să arate filmul „Meli Tripantu”: despre ierburi, rădăcini și vlăstari (20 de minute), în care grupul de participanți la Weche Folil învață cum sa facă un film documentar făcând unul despre grupul în sine. Filmul a rezultat într-un exercițiu de auto-reflectare care subliniază momentele cheie ale celor primii patru ani lucrați împreună. S-a dovedit a fi un exercițiu de gândire de la periferie a vieții din sat a tinerilor din Chiloe. Ne mai propunem de asemenea să discutăm despre unele dintre principalele noastre gânduri care vizează îmbogățirea și construirea colectivă a unor perspective alternative cu privire la felul în care lucrurile se desfășoară.

Vasile Ionescu, Institutul pentru diversitate media/Romanothan (Iași, România) – Rromii și critica rațiunii primitive

De fapt, totul poate fi redus la constatarea că rromii continuă să nu aibă o reală și egală identitate publică (cetățenie, respectiv, identitate etnică), dar că sunt prezenți în underground-ul tuturor culturile Europei, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi” (Caragiale). Așadar, țiganul/ rromul nu este nici “Aproapele” (Același/Identicul), cu care se constituie com-Uniunea și com-Unitatea civică sau religioasă, nici Celălalt (Altceva/ Străinul), care este pus în carantină, cu dreptul de a pleda în fața comunității locale asupra utilității și beneficiilor pe care le poate aduce creditarea sa socială, incluziunea sa comunitară. Țiganul nu are identitate comunitară, pentru că nu intră în schemele inter-dependenței și solidarității spațiale și mentale, statutul său – când arogant, când umil (de fost sclav, fostă slugă, chiar de fost sărac) – este echivoc, al unui învins care se visează învingător, deși “nici răchita nu e pom, nici țiganul nu e om”. El nu este străin, ci straniu, nu este inamic, dar nici amic, nici primitive/ barbar, nici civilizat, nu inspiră nici dragoste, nici ură, ci indiferență, intră în discuție doar pentru ca să iasă!  Prezumat a avea o agendă mai degrabă secretă decât publică, cu revendicări care sau reclamă resentimentar un nou contract social, care să delegitimize cutuma și status quo-ul, pentru a deveni egal între egali (afiliere, convertire, incluziune nediferențiată), sau să cerșească sau șterpelească ceva, minimal, pentru că “țiganul e țigan și în ziua de Paște”!

Stereotip, sensul dezumanizant al formulării radicale “țiganul e om de departe” conține nu doar rasismul, ca ideologie populară de negare a recunoașterii demnității de ființă umană, ci și practica instituționalizată a discriminării, ca neincludere sau excludere socială (ghetoizare). Pe de altă parte, închiderea în sine a culturii rrome nu urmează dialectica derasializării și decolonizării evreilor și afroamericanilor, cu care rromii din România au similarități transrasiale și de destin (Holocaustul, Sclavia). Rromii rămân departe și de ideile mobilizării, solidarizării și instituționalizării etno-identitare a iluminismul evreiesc (Haskala) sau renașterii ghetourilor afroamericane (Harlem Renaissence), desi sunt recunoscuți juridic ca minoritate națională/etnică și sunt subiecții unor politici publice redistributive naționale și europene, ca discriminarea pozitivă prin care statul își propune o echilibrare a discriminărilor negative anterioare. În pofida bunelor intenții afirmate de ambele părți, situația rromilor români în Europa a devenit o catastrofă umanitară.

Faptul de a fi “om invizibil” sau “om de departe”, a trăi anonim pentru că societatea îți neagă existența, prin rasism și indiferență – cum definește Ralph Elisson în celebra sa carte (1952) condiția kafkaescă și musiliană a fostului sclav, ca “om fără însușiri (identitate)”, ”om din subterană” (underground), în care ghetoul este o “colonie penitenciară”, într-un continuu și ipocrit “proces al civilizării”, printr-o nesfârșită și retorică includere mascând excluderea – redă exemplar statutul social special al condiției umane a rromului (țiganului) din Româ

Veda Popovici, Gazeta de Artă Politică (București, România) – Istoria se scrie altundeva. Colonialitate, România est-europeană și viitorul solidarității

Dacă Revoluția din 1989 este arhetipul evenimentelor politice ce i-au urmat, interpretarea ei stabilește norma subiectivării noastre politice. Cu alte cuvinte, suntem copii Revoluției. Dar a cărei Revoluții? Recentele evenimenye politice ne arată că am fi copii unei „Revoluții” recuperative a căror misiune este de a se asigura că reușim să ajungem occidentul din urmă. Atelierul „Istoria se scrie altundeva” explorează felul prin care din multiplele interpretări ale Revoluției din 89 ca eveniment politic fondațional, câteva idei au rămas dominante de-a lungul timpului și au influențat ce înțelegem astăzi prin protest, mobilizare și critică radicală a politicii contemporane. Și vom contura împreună tactici prin care să rupem procesul infantilizării proiectat prin colonialitate și să înțlegem schimbarea societală dincolo de a deveni la fel de bogați, civilizați, albi și în putere ca Occidentul.

Bogdan Iancu & Monica Stroe, Muzeul Național al Țăranului Român/Școala Națională de Științe Politice și Administrative (București, România) – Țăranii, agricultura și subvențiile: promisiuni și înfundături

În ultimul deceniu, după integrarea României în UE, subvențiile agricole au devenit o sursă de venit foarte importantă pentru gospodăriile rurale autohtone. Pe măsură ce Uniunea Europeană își dirijează sistemul agricol către o direcție post-productivă în cadrul discursiv al dezvoltării durabile, rolurile pe care politicile agricole le alocă celor care fac agricultură la scară mică constituie surse de tensiune și neînțelegere, în lipsa unor pedagogii explicite din partea autorităților.

Exigențele sistemului de subvenții agricole și de mediu promovate de Politica Agricolă Comună (PAC) necesită eforturi de adaptare din partea țăranilor angajați în agricultura de semi-subzistență. Guvernabilitatea fermelor de semi-subzistență reprezintă o provocare pentru UE, care recurge la “un sistem complex de înregistrare, audit, reglementări și standarde ale agricultorilor” (Mincyte 2011). Viața acestora se proiectează într-un orizont moral și economic care îi desemnează mai degrabă în poziția de custozi ai naturii decât în cea de producători de alimente. În acest fel, fermierul este croit “într-un sistem fordist” și coborât la poziția de “receptor pasiv al seturilor generice de reguli impuse” (van der Ploeg 2008). Legitimitatea și continuitatea anumitor utilizări tradiționale ale terenurilor și a resurselor naturale sunt reconfigurate radical de discursul normativ, în special în cadrul așa-numitelor “servicii ecosistemice“ stimulate prin plățile de agro-mediu. Transformate în forme neoliberale de disciplină internalizată (Dunn 2008), standardele de subvenționare au privilegiat cunoștințele și competențele occidentale, ignorând în mare măsură seturile locale de cunoștințe.

Plecând de la o serie de exemple etnografice, Bogdan Iancu și Monica Stroe vor investiga practicile instituționale care guvernează politicile de subvenționare pe de-o parte iar pe de altă parte înțelesurile locale și dinamicile cu impact transformativ pe care plățile de agro-mediu le produc asupra practicilor agricole și a relațiilor de proprietate asupra terenurilor. În cadrul prezentării vor fi analizate efectele schemelor de subvenționare nu numai ca sprijin și “oportunități“, dar și ca “bariere” (Dunn 2008) sau forme de scurtcircuitare a practicilor locale.

Vitalie Sprânceană, Platzforma (Chișinău, Moldova) – A trăi în Vest, în Centru, în Est… fără a părăsi satul natal: o istorie personală

M-am născut într-un sat care se găsea într-o țară. La cîțiva ani după nașterea mea, țara aia s-a dizolvat și au apărut multe țări mai mici. Una din ele a devenit noua mea țară. Țara veche se gîndea ca o țară-lume, iar locuitorii ei își trăiau viețile ca locuitori-lume. Țara nouă se percepe doar ca o parte dintr-o lume (din care?), iar locuitorii ei au mers în lumea mare…Satul există acum doar ca istorie sau ca comunicare pe rețelele sociale…
Cursul meu va explora geografia politică, imaginarul geografic și geografiile imaginare într-un sat moldovenesc.

David Schwartz, Macaz –Teatru, Bar Coop. (București, România) – Reprezentări ale tranziției în teatrul românesc post 2007

Începuturile perioadei de „tranziție” de la sistemul socialist la cel capitalist sunt marcate de transformarea brutală a economiei (privatizarea industriei, locuințelor și terenurilor, inflația de mărfuri occidentale) și de reintrarea treptată a României în sfera de influență economică-politică-militară euro-atlantică. Aceste transformări materiale au fost însoțite de o schimbare bruscă și radicală a discursului public, care a avut drept componente principale: definirea modelului politic, economic și cultural occidental ca formă de organizare socială „naturală”, deci nu doar dezirabilă ci și inevitabilă; și discursul anti-comunist, cu descalificarea oricăror idei de stânga, precum și a oricăror valențe pozitive ale perioadei socialiste. Seminarul își propune să discute despre reprezentarea și înțelegerea acestor procese și transformări într-o serie de spectacole de teatru apărute în ultimii zece ani.